Galaţiul, judeţul cu cei mai puţini infractori prinşi. Care crezi că este explicaţia fenomenului?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sunt foarte buni poliţiştii în prevenirea infracţiunilor, sau foarte slabi în prinderea infractorilor

Statisticile în ceea ce priveşte infracţionalitatea plasează Galaţiul într-o zonă a extremelor. Pe de o parte, aici sunt cele mai puţine infracţiuni din România, pe de altă parte judeţul este pe locul 2 la numărul de condamnări definitive pentru fapte penale.

Situaţia privind numărul de dosare penale întocmite în 2010 la Galaţi indică o situaţie absolut surprinzătoare, prin prisma realităţii de pe stradă şi din mediul economic: Galaţiul este judeţul unde s-au înregistrat cele mai puţine infracţiuni!

Practic la Galaţi s-au înregistrat doar 40% din numărul de fapte penale constatate de oamenii legii în judeţe precum Hunedoara şi Gorj. De altfel, judeţul de malul Dunării este singurul din România în care au fost (repetăm, din punctul de vedere al faptelor înregistrate de oamenii legii) sub 1.000 de infracţiuni la suta de mii de locuitori.

Oameni cuminţi sau poliţişti corupţi?

Această situaţie indică două posibile scenarii: ori la Galaţi populaţia e mai „cuminte" decât în alte locuri, ori poliţiştii şi procurorii nu-şi fac datoria aşa cum trebuie (fie din incompetenţă, fie pentru că sunt corupţi), iar infractorii scapă fără dosar.

Plecând de la această dilemă greu de analizat la modul obiectiv vă provocăm să vă spuneţi părerea la acest articol şi să votaţi la SONDAJUL de opinie, alăturat.

APASĂ ŞI VOTEAZĂ: DE CE POLIŢIŞTII GĂLĂŢENI SUNT PE ULTIMUL LOC LA PRINS INFRACTORI?

Cert este că destul de puţini infractori ajung în faţa judecătorilor (doar 939 la 100.000 de locuitori în 2010, în vreme ce la Hunedoara au ajuns 2549, iar la Gorj 2352).

Cazul Boldea, care dezvăluie opiniei publice o reţea infracţională impresionantă, ce acţionează nestingherită de mai bine de şapte ani, nu pare să încline balanţa, din păcate, în favoarea ideii că nu prea avem fapte penale la Galaţi, ci mai degrabă arată că organele de anchetă se mişcă greu şi numai după ce infracţiunile devin deja de notorietate naţională.

Judecători răi sau judecători buni?

De cealaltă parte, paradoxal, Galaţiul este pe locul doi într-un clasament privind numărul de infractori trimişi în judecată care au fost condamnaţi definitiv. Media de la Galaţi este 285 de condamnaţi la suta de mii de locuitori, raportul fiind de un condamnat definitiv la fiecare trei persoane trimise în judecată.

Este de departe cel mai bun raport din ţară - spre exemplu Vâlcea are 1/12, Buzău 1/11, Hunedoara şi Bucureşti au 1/8, iar Gorj şi Alba 1/7 - însă nici aici nu este foarte clar dacă aveam de-a face dosare „beton" venite de la organele de anchetă, sau dacă judecătorii preferă să dea condamnări plecând de la ideea că dacă cineva a ajuns în faţa lor atunci sigur e vinovat.

Vă invităm, de asemenea, să vă spuneţi părerea - oricare ar fi aceasta - şi să votaţi în sondajul alăturat.

APASĂ ŞI VOTEAZĂ: DE CE JUDECĂTORII GĂLĂŢENI DAU CELE MAI MULTE CONDAMNĂRI DIN ŢARĂ?

CITEŞTE ŞI

Deputatul Boldea a fugit în Africa! El a făcut acelaşi traseu vara trecută, când s-a dus în Seychelles GALERIE FOTO

DEZVĂLUIRI Averea clanului Boldea: bani mulţi, de provenienţă incertă şi afaceri controversate FOTO

Un profesor şi un inspector şcolar vor fi judecaţi pentru că au dat diplome de bacalaureat primind în schimb caş, curcani şi 900 de euro

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Planul diabolic pus la punct de o femeie de afaceri acuzată că și-a ucis soțul pentru a pune mâna pe avere
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare