Galaţiul găzduieşte, în perioada 2-8 septembrie, Campionatul Mondial de navomodele. Peste 200 de nave în miniatură sunt înscrise în concurs

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Campionatul Mondial a debutat duminică, 2 septembrie, cu ceremonia de deschidere. Între 3 şi 7 septembrie se vor disputa probele de concurs, iar pe 8 septembrie va avea loc ceremonia finală. Între timp, holul central al sediului Universităţii Dunărea de Jos găzduieşte o expoziţie cu cele peste 200 de modele de nave.

În perioada 2-8 septembrie, Galaţiul găzduieşte, în premieră, Campionatul Mondial de Navomodele Machete clasa ”C”, la care participă sportivi din 13 state, cu peste 200 de modele. Expoziţia este organizată de Federaţia Română de Modelism, sub egida Forului Internaţional NAVIGA şi cu sprijinul Universităţii „Dunărea de Jos” din Galaţi.

Micile nave (care, de altfel, sunt funcţionale) pot fi admirate, zilnic, în holul Universităţii ”Dunărea de Jos”, între orele 9,00 şi 18,00. Lucrările vor fi jurizate de o comisie formată din nouă arbitri internaţionali, iar modelele câştigătoare vor fi premiate cu medalii. Intrarea publicului la eveniment este liberă.

Alegerea Galaţiului ca loc de desfăşurare a acestui campionat este o urmarea a faptului că sportivii români au obţinut rezultatele deosebite la competiţiile internaţionale din ultimele decenii. Spre exemplu, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni de afaceri din Galaţi, Corneliu Mangalea, a fost de mai multe ori campion mondial la navomodelism.

Trebuie spsu că şi Primăria municipiului Galaţi sprijină organizarea şi desfăşurarea Campionatului Mondial de Navomodele.  Consiliul Local, la propunerea primarului Ionuţ Pucheanu, a decis alocarea sumei de 21.000 de lei, de la bugetul local, pentru susţinerea acestui eveniment. 

„Galaţiul găzduieşte, în premieră, un ”Mondial” de navomodele. Am fost onorat să particip la festivitatea de deschidere a Campionatului Mondial de Navomodele Machete clasa „C”, o competiţie de elită, cu participare din 13 ţări, la care sunt expuse peste 200 de modele. Sportivii noştri au avut rezultate excepţionale la campionatele de navomodelism. Este încă unul dintre domeniile în care excelăm, motiv pentru care oraşul nostru a fost ales să găzduiască o competiţie de talie mondială”, a declarat primarul Galaţiului.

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie