Galaţi:Pirateria din transporturi luată la bani mărunţi de către oamenii legii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Transport ilegal pe drumul naţional Galaţi-Tecuci, FOTO: BOGDAN DIMOFTE

În colaborare cu Autoritatea Rutieră Română şi cu reprezentanţii Registrului Auto Român, de la începutul anului poliţiştii gălăţeni au organizat 37 de acţiuni privind legalitatea documentelor insoţitoare – licenţe transport, execuţie şi traseu, respectarea traseelor, combaterea pirateriei, verificarea stării tehnice a autovehiculelor.

CITEŞTE ŞI: Pirateria din transporturi îi duce la sapă de lemn pe şoferii autorizaţi

În urma acestor acţiuni au fost aplicate peste 2900 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor OUG 109/2005 privind transporturile rutiere, Legii 38/2001 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi pentru încălcarea prevederilor Codului Rutier.

De asemenea, cu ocazia acestor acţiuni au fost depistaţi şi sancţionaţi contravenţional 32 conducatori auto care efectuau activităţi de transport persoane fără respectarea legislaţiei în vigoare.

„Aceste aspecte vor fi în continuare în atenţia poliţiştilor, pentru asigurarea desfăşurării în condiţii legale a transportului rutier de persoane", ne-a asigurat Dănuţ Lefter, şeful Inspectoratului de Poliţie Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?