Galaţi: Un bolnav psihic a băut o damingeană cu vin, după care şi-a bătut concubina şi a terorizat tot blocul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jandarmii în plină acţiune

Aceasta este isprava unui gălăţean „pus pe fapte mari”, care într-un final, după intervenţia jandarmilor, s-a ales cu o amendă de 500 lei şi a ajuns la Spitalul de Psihiatrie.

Când încolţeşte sămânţa de scandal din om, nu e bine să te pui cu el. Au simţit-o pe pielea lor câţiva localnici din Slobozia Conachi şi concubina lui Costel D., care au fost terorizaţi de către acesta din urmă. Totul a început vineri, cu promisiunea pe care Costel D. şi-a făcut-o, de a bea un butoi întreg cu vin. După ce a reuşit să consume o mare cantitate de alcool, lucrurile nu puteau continua fără o bătaie „gospodărească”, aplicată concubinei, cu care trăieşte de trei ani.

Femeia a mărturisit că din cauză lui şi a faptului că a fost dată afară din casă, nu a mai putut hrăni copilul, în vârstă de un an şi jumătate.
De asemenea Costel D. a continuat să facă scandal şi i-a ameninţat cu moartea pe vecini, spârgându-le geamurile de la casă.

„Jandarmii de la postul din Pechea au fost solicitaţi de către şeful postului de poliţie din Slobozia Conachi pentru a interveni la o gospodărie din localitate pentru a calma un cetăţean aflat sub influenţa băuturilor alcoolice. Jandarmii şi şeful postului din Slobozia Conachi l-au condus pe cetăţean la Spitalul de Psihiatrie din Galaţi pentru investigaţii deoarece acesta prezenta tulburări psihice”, a declarat Lt. Costin Barbu, ofiţer relaţii publice în cadrul Jandarmeriei Galaţi.

Scandalagiul s-a ales cu o amendă de 500 de lei, pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice şi a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie din Galaţi, pentru investigaţii. Acesta nu se afla înregistrat ca fiind pacient cu probleme prihice. Totodată, şeful de post din Slobozia Conachi a înaintat o adresă către Protecţia Copilului pentru efectuarea unei anchete sociale.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă