Galaţi: Pensiile speciale vor fi recalculate: 71 de deputaţi, senatori şi aviatori vor primi pensii mai mici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Casa de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale Galaţi a început procesul de recalculare a pensiilor de serviciu, prevăzute de Legea 119 din 2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. 

Om bogat, om sărac: cea mai mare pensie-26.924 de lei, cea mai mica pensie-233 de lei

Conform directorului Casei Judeţende de Pensii Galaţi, Ana Denis-Aramă, vor fi recalculate pensiile de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, ale personalului diplomatic şi consular, ale funcţionarilor publici parlamentari, ale deputaţilor şi senatorilor, ale personalului Curţii de Conturi şi ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă. Ele vor deveni pensii de asigurări sociale.

În judeţul Galaţi există 71 de pensii de serviciu, dintre care 43 sunt ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, 16 sunt ale deputaţilor şi senatorilor, 9 sunt pensii de serviciu ale personalului Curţii de Conturi şi trei sunt ale personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă.

Metodologia de recalculare a acestor pensii de serviciu este reglementată de Hotărârea de Guvern nr. 737 din 21 iulie 2010. Actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr. 528 din 29 iulie 2010.

Recalcularea pensiilor se va face în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de guvern.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort