Galaţi, paradisul câştigătorilor la Loto

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În agenţia „de la General“ s-au jucat patru bilete câştigătoare de mari premii la categoria întâi.

Loteria Naţională a anunţat duminică  seara că marele premiu la categoria întâi la „6 din 49“  a fost câştigat la o agenţie din Galaţi: peste 3,4 milioane de lei (aproximativ 760.000 de euro). Este al treilea mare premiu câştigat la Galaţi în ultimul an

Agenţia 17-010, din Galaţi, are ceva special faţă de alte agenţii Loto din România: a vândut, până acum, patru bilete câştigătoare ale marilor premii de la categoria întâi, care au adus gălăţenilor mulţi bani în conturi. Al patrulea bilet a făcut fericit un gălăţean chiar duminică seara, când marele premiu de peste 3,4 milioane de lei a mers tot în Galaţi. Deocamdată, numele câştigătorului este păstrat secret, dar angajatele agenţiei „de la General“ au avut confirmarea că poartă noroc clienţilor. 

„Eu sunt aici de 20 de ani. Am dat multe premii. În 2008 au fost două mari premii, unul în 2009 şi unul acum. Ca să nu mai vorbim de celelalte premii. Acum două luni am dat mai multe premii la categoria a doua. Suntem norocoşi şi noi, ca agenţie, dar şi jucătorii“, spune Violeta Muşat, una dintre casiere. „Cel mai recent bilet câştigător este unul cu variantă simplă, care a fost jucat duminică dimineaţă. Nu ne mai amintim cum arăta persoana. Este şi greu să reţinem atâtea persoane“, spune Veta Radu, cea de-a doua casieră din agenţie. Mai în glumă, mai în serios, cele două casiere îi îndeamnă pe gălăţeni să vină să joace la agenţia „de la General“, dar îi roagă să nu dea buluc.

Scurt istoric al marilor câştigători gălăţeni

Galaţiul este abonat la premiile puse în joc de Loteria Naţională încă din decembrie 2001. Primul Mare Premiu consistent de la„ 6 din 49“ a fost câştigat de Daniel Dumitru, un tânăr contabil de 33 de ani, din Tecuci. Acesta a câştigat în 2001 premiul de 160.000 de lei, ceea ce valora pe atunci aproximativ o jumătate de milion de euro, plus o Skoda Felicia şi un apartament în Bucureşti.

Un alt mare premiu a ajuns la Galaţi în luna noiembrie 2008. Doi bărbaţi au împărţit atunci aproape cinci milioane de euro. Unul dintre câştigători era şomer la acel moment. Cel de-al doilea câştigător era un gălăţean de 54 de ani, ieşit la pensie, care a mers să-şi revendice premiul chiar de ziua lui. Acesta a jucat biletul norocos la Agenţia 17-010 din Galaţi, adică exact cea la care s-a câştigat duminica trecută.

Un an mai târziu, în 2009, într-o duminică de septembrie, a venit rândul unui pompier de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi să se bucure la extragerea numerelor câştigătoare. Iulian Constandachi a câştigat atunci aproape 11 milioane de euro, cu un bilet cu trei variante simple, pentru care a plătit 15,9 lei.

Un alt mare premiu a fost câştigat în iulie 2013. Aurel Burlacu, câştigătorul celor 11 milioane de euro, de fapt 8,2 milioane după plata taxelor, este judecător la o instanţă din Galaţi şi, conform propriei declaraţii de avere, a avut anul trecut un salariu net de 8.000 de lei pe lună. Este văduv şi are o fată stabilită în Bucureşti.

În fine, ultimul mare premiu a ajuns la Galaţi cu câteva zile înainte de anul nou, în 2013. Biletul norocos, de 1,9 milioane de lei (peste 420.000 de euro), a fost jucat la Agenţia 17-014 din Galaţi şi a fost completat cu o variantă simplă, preţul acestuia fiind de 10,1 lei.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate