Galaţi: Maramureşenii ajută sinistraţii din Şendreni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O asociaţie neguvernamentală din Maramureş a strâns ajuoare constând în alimente şi haine şi le-a adus unor familii din comuna Şendreni, greu încercate la inundaţiile din luna iunie

Inundaţiile din luna iunie au avut un impact foarte mare asupra cetăţenilor din Galaţi, dar mai ales asupra celor din comunele de pe cursul Siretului. Nimeni nu s-a fi gândit că lucrurile vor lua o întorsătura atât de drastică, încât zeci de case să rămână fără acoperiş.

La ceva timp după ce lucrurile au revenit oarecum la normal, voluntari ai EMA (Emergency Medical Assistance), o asociaţie non-guvernamentală din Maramureş, şi-a propus să îi ajute pe sătenii din comuna Şendreni şi să le aducă zâmbetul pe buze, după ce mult timp pe chipul lor nu au fost decât lacrimi şi tristeţe.

"Am ajutat 10 familii, însă ce ne-a adus un gust amar a fost o familie monoparentala cu cinci copii. Localnicii ne-au spus că au fost norocoşi că apa nu a ajuns să le ia casele, dar au trăit cu sufletul la gură zile întregi, sperând şi rugându-se ca nu cumva să se întâmple ceva rău. Digul, care se afla în spatele caselor lor, era supravegheat zi şi noapte chiar de ei, împreună cu copiii. Într-adevăr, apa ar fi putut ajunge să distrugă totul, dar din fericire, digul a fost dărâmat în timpul zilei şi astfel au avut timp să îl repare", spune Andreea Alexa, preşedintele EMA.

Totul s-a realizat prin bunăvoinţa voluntarilor din EMA care au contribuit şi cu alimente , dar au ajutat şi la transportarea lor spre comuna gălăţeană Şendreni.

Mai multe pentru tine:
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget