Galaţi-Brăila/Alternative în carieră pentru tinerii şomeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dana Ionel, managerul de proiect

Timp de un an, Asociaţia INCAF va derula în zona Brăila-Galaţi proiectul „PRACTIS - Proiect Regional de Alternative în Carieră pentru Tineri Intelectuali Şomeri".

Potrivit managerului proiectului, Dana Ionel (fost director al Programului RICOP pe România), obiectivul principal al proiectului este creşterea gradului de ocupare a tinerilor şomeri cu studii superioare din Galaţi şi Brăila.

Sprijinirea economiei

„Efectul pozitiv pe termen lung al proiectului este de a consolida mediul economic din punct de vedere al resurselor umane înalt calificate. Avem în vedere că această categorie socio-profesională, care constituie grupul ţintă, prin dinamismul şi capacitatea sa, este esenţială pentru creşterea competitivităţii economiei regionale", a precizat managerul de proiect.

Valoarea acestui proiect - unic în România deoarece are implementare simultană în două oraşe - are o valoare totală de 441.500 lei, din care asistenţa financiară europeană este de 419.000 lei, iar contribuţia INCAF de 22.500 lei.

Vor fi identificaţi într-o primă fază, cu sprijinul factorilor locali de decizie şi a instituţiilor de pregătire universitară, 250 de potenţiali beneficiari ai programului, din care vor fi alese 100 de persoane asupra cărora se vor opera măsurile concrete, adaptate fiecărui individ.

Scopul echipei de management este ca 50 de persoane să finalizeze cursurile de formare profesională şi cel puţin 6% dintre ele să fie încadrate în muncă.
INCAF Brăila - Incubatorul de afaceri - este un ONG nonprofit, axat pe dezvoltarea sectorului IMM. A fost înfiinţat în 1994 de un grup local format din reprezentanţi ai autorităţilor locale brăilene.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Scene hilare în apropierea Parlamentului European. Cum a coborât un bărbat de la etajul trei pe balcoanele unui imobil din Bruxelles: „M-am apucat să îl filmez ...”
În spatele ușilor închise de la palat, când nimeni n-o vedea, Kate „a plâns în hohote”. S-a întâmplat totul chiar înainte de-a apărea în public!