Galaţi: 10.000 de euro pe lună, chirie pentru Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Avocatul noului proprietar al Primăriei va prezenta în CL variantele de lucru pentru închirierea sau cumpărarea imobilului.Consiliului Local va înfiinţa o comisie specială în vederea negocierii propunerilor lui Pierre Macri.

Nenumăratele discuţii şi negocieri dintre reprezentanţii Primăriei şi cei ai noului proprietar, Pierre Macri, sunt pe cale de a se încheia. Punctul cel mai fierbinte de pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliul Local de astăzi este discutarea situaţiei sediului Primăriei.

Primăria Galaţi a rămas fără sediu

Preţ, 2,8 milioane de euro

Pentru prima dată, avocatul lui Piere Macri vine în faţa aleşilor locali să prezinte pretenţiile noului proprietar.

„Am discutat deja cu consilierii locali din comisia de specialitate şi i-am lămurit cu privire la anumite aspecte pe care le-au auzit doar din zvonuri. Propunerea noastră pentru chirie este de 10.000 de euro pentru clădire şi teren. Credem însă că varianta cumpărării sediului Primăriei, la valoarea propusă de noi este mai mult decât rezonabilă. Este vorba de 2,8 milioane de euro, fără parcul din faţa clădirii şi parcare", ne-a declarat avocatul proprietarului, Didel Bujeniţă.

Constantin Aurelian, preşedintele Comisiei Buget-finanţe din cadrul Consiliului Local, ne-a declarat că, în momentul de faţă, există câteva variante. Prima ar fi cumpărarea sediului Primăriei cu tot cu parc şi parcare ceea ce ar însemna 5- 6 milioane de euro.

A doua variantă ar fi închirierea sediului Primăriei ( fără parc şi parcare) pe următorii trei ani la un preţ modic, care îl prevede legea.

„La comisie au fost păreri pro şi contra. Unii consilieri au mers pentru renegocierea preţului, alţii pe chirie. Cert este că nu avem suma de 5-6 milioane de euro. În consecinţă, vom vota preţul cel mai corect pentru Primărie şi gălăţeni", ne-a declarat Aurelian Constantin.

10 euro pe metru pătrat

A treia variantă ar fi închirierea cu 10 euro pe metrul pătrat doar a clădirii. O altă propunere este închirierea cu 9000-10.000 de euro a întregii suprafaţe ( parc, parcare şi sediu).

„Noi vom încerca să mergem pe varianta chiriei pe o perioadă de trei ani, aşa cum prevede legea în cazul clădirilor retrocedate. În tot acest timp vom căuta un nou sediu pentru Primărie", ne-a declarat Nicuşor Ciumacenco, viceprimarul municipiului Galaţi.

S-a decis! Primăria Galaţi îşi face un sediu nou pentru că proprietarul actualului sediu cere o sumă prea mare pentru vânzarea lui

În cadrul Consiliului Local se va înfiinţa o comisie specială care se va ocupa de negocierea variantelor propuse de reprezentanţii municipalităţii şi cei a noului proprietar, Pierre Macri.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Care este cel mai mare păcat al societății moderne? Dan Negru trage un semnal de alarmă: „Paler avea dreptate când a spus asta”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ioana Ginghină și Iuliana Pepene au strălucit pe covorul roșu, la gala de lansare din Spania a filmului „Acel martie”. Ce ținute spectaculoase au purtat. FOTO
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online