Gălăţenii au învăţat să mănânce şi să bea cumpătat, după trei luni de postit!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A fost linişte, la Urgenţe, în prima zi de Paşte!

Surprinzător, Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului Judeţean din Galaţi nu a mai fost luată cu asalt în prima zi de Paşte. Nicio persoană nu a venit să se plângă că a mâncat prea mult după aproape trei luni de postit, în vreme ce numărul alcoolicilor care au cerut ajutorul medicilor a fost abia cu 10% mai mare faţă de media normală a unei zile.

Rapoartele medicilor de gardă de la Spitalul de Urgenţă scot la iveală un lucru surprinzător, pe de o parte, dar îmbucurător pe de altă parte: gălăţenii au învăţat să mănânce şi să bea cumpătat. În prima zi de Paşte, medicii nu au avut înregistrate cazuri de persoane care să acuze dureri după mese copioase. Au venit însă, câteva persoane care nu prea au avut simţul măsurii atunci când au dus paharele cu alcool la gură. Statisticile medicilor spun că numărul alcoolicilor care au ajuns la Urgenţe a crescut cu 10%, procent mult mai mic faţă de alţi ani (sau alte sărbători) când numărul acestui tip de pacienţi se dubla sau chiar se tripla într-o singură zi. 

Statisticile au fost date peste cap şi la capitolul infracţionalitate! Dacă în alţi ani, de sărbători, bătăile şi certurile care se lăsau cu oase rupte sau feţe mutilate erau la ordinea zilei, acum doar un singur bărbat a ajuns la spital cu o plagă înjunghiată, Poliţia cercetând la această oră cauzele acestui incident.

Mai multe pentru tine:
Cât costă cazarea în perioada sărbătorilor de iarnă la hotelul Simonei Halep din Poiana Brașov? Gică Hagi vă așteaptă la Mamaia: „Întâlnire cu Moș Crăciun”
Jurnalistul Charlie Ottley a dezvăluit ce apreciază la țara noastră: „Unul dintre principalele puncte forte”. Ce expresii românești îl amuză
Autorul cărții „Codul lui Da Vinci”, logodit cu una dintre cele patru amante ale lui! E cu 27 de ani mai tânără decât el!
Fermecată de Kate Middleton, Melania Trump a avut o atitudine flagrant diferită față de Regina Camilla
Mihai Bendeac, destăinuiri despre viața amoroasă. De câți ani nu a mai ieșit actorul la o întâlnire romantică: „Îmi place foarte mult să fiu singur”
Ce partide candidează la alegerile parlamentare din Republica Moldova și ce șanse au
Un tablou de Rubens, dispărut timp de peste 400 de ani, descoperit la Paris
Cât au plătit Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin, pentru o săptămână de vis în Grecia: „Am învățat să călătorim «light»”. Actrița a împărtășit secretul vacanțelor accesibile
Descinderi DIICOT la Motru: tânăr de 30 de ani, prins cu saci de cannabis și plantație în serele părinților din Samarinești
Peste 600 de români, diagnosticați anual cu cancere de sânge. Cum donăm celule stem, tratamentul minune care îi poate salva
Transformarea soției lui Lucian Viziru, după ce a fost criticată că arată ca o femeie de 60 de ani. Apariția îndrăzneață a Emei l-a eclipsat pe actor