Analiză Gălăţenii află luni, 9 noiembrie, dacă vor primi sau nu căldură. Consilierii locali vor  analiza împrumutul pentru pornirea sistemului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Arhivă

„Fac apel la consilieri să aprobe accesarea împrumutului de 20 de milioane de lei. Facem acest împrumut pentru achiziţia de gaz metan, care să ne asigure încălzirea locuinţelor pentru toată iarna. Acest împrumut trebuie susţinut şi de plăţile pe care le face populaţia”, a declarat primarul Galaţiului.

Primăria municipiului Galaţi a încheiat formalităţile legale necesare pornirii sistemului centralizat de termoficare a oraşului.

”Din punctul nostru de vedere, lucrurile au intrat în linia dreaptă, în ceea ce priveşte căldura pentru această iarnă. În urma numeroaselor demersuri şi negocieri pe care le-am făcut la Guvern, la ministerele de resort şi la Romgaz, am ajuns la un numitor comun privind rezolvarea problemei termoficării Galaţiului, pentru sezonul rece 2015/2016. Au fost negocieri dure, am deschis multe uşi şi am vorbit cu jumătate din Guvernul României, pentru a putea să asigurăm căldură în locuinţe gălăţenilor, la iarnă”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Marius Stan.

„E o problemă greu de gestionat, având în vedere că sistemul centralizat de termoficare a oraşului a intrat în colaps din cauza neplăţii, dar şi a managementului defectuos din ultimii cel puţin 20 de ani”, a mai spus primarul.

Pornirea sistemului centralizat de termoficare depinde acum de votul consilierilor locali, convocaţi luni, pe 9 noiembrie 2015, la ora 15.00, în şedinţă extraordinară.

„Votul consilierilor locali este vital pentru a putea porni sistemul de încălzire a locuinţelor. De aceea, fac apel la consilieri să aprobe accesarea împrumutului de 20 de milioane de lei, pe care Guvernul îl acordă tuturor oraşelor care au probleme cu termoficarea. Facem acest împrumut pentru achiziţia de gaz metan, care să ne asigure încălzirea locuinţelor pentru toată iarna. Acest împrumut trebuie susţinut şi de plăţile pe care le face populaţia. Chiar dacă o repet pentru a mia oară, mai spun încă o dată: nu există sistem de furnizare a utilităţilor care să funcţioneze fără plată”, a declarat Marius Stan.

Imediat după votul Consiliului Local, dacă împrumutul este aprobat, Electrocentrale şi Calorgal pot începe manevrele de pornire a sistemul centralizat de termoficare. În teorie, căldura ar putea fi furnizată începând de luni sau de marţi, însă este posibil ca în practică să apară o serie de surprize neplăcute.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026