Gălăţeanul Lucian Bute rămâne campionul lumii! L-a făcut KO pe Magee!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lucian Bute și-a păstrat centura de campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF după ce l-a făcut KO tehnic pe irlandezul Brian Magee în repriza a 10-a.

Bute a dominat tactic lupta încă din prima repriză și a încercat să-și ademenească adversarul folosind o gardă joasă. A câștigat trei dintre primele patru runde, în timp ce repriza a treia a fost indecisă. A urmat o tresărire a lui Magee, care a punctat în repriza a cincea, pe care a și câștigat-o, dar apoi Bute l-a demolat cu celebra sa lovitură, upercut la ficat. Magee a îngenuncheat pentru prima oară.

Repriza a șaptea ar fi trebuit să fie și ultima, după ce un nou upercut năprasnic i-a luat aerul irlandezului, care a fost însă salvat de gong. După alte două reprize în care Bute a avut răbdare și a așteptat momentul potrivit, în runda a 10-a a lovit decisiv, upercut la figură. Magee a căzut la podea iar arbitrul a ridicat mâinile, punând capăt luptei prin KO tehnic.

Lucian Bute obține cea de-a 28-a victorie din carieră, a 23-a prin KO și îl egalează la numărul de succese pe Mihai Leu, primul român campion mondial la profesioniști care și-a încheiat cariera cu 28-0, dar a avut doar 10 victorii înainte de limită.

Duritatea lui Magee și faptul că acest a rezistat eroic în ring l-a făcut și pe Bute să se resimtă după meci. Românul are o umflătură la ochiul drept și are dureri la mâna dreapta, care s-a umflat puțin. 

”A fost extrem de dificil de luptat cu Magee. S-a băgat foarte mult în mine și nu puteam să-l prind. Dar am fost sigur că îl voi face KO. Nu putea să reziste până la capăt deși a fost un adversar extrem de tare. L-am studiat mult pe Magee în timpul pregătirii și am exersat upercutul” a spus Lucian pentru corespondentul ”Adevarul” la Montreal, Iulian Anghel.

”Le mulțumesc tuturor românilor pentru că au fost alături de mine și mă bucur enorm că i-am făcut fericiți. Sper ca la vară să boxez în România, săptămâna viitoare voi avea întâlniri cu promotorul meu”, a mai spus Bute.

”N-am întâlnit până acum un adversar cu un cap atât de tare. Simțeam că îmi sare umărul atunci când îl loveam. Știam că dacă nu-l lovesc la ficat n-am nicio șansă să-l îngenunchez”, a explicat Bute pentru ”Adevărul”

”Suntem mândri de el, îi transmit felicitări și abia îl aștept să vină acasă”, spune și mama lui Lucian Bute.

”Bute a gândit foarte bine acest meci. Brian a fost un adversar periculos”, a declarat Titi ”Prosop” Tudor la B1 TV. ”Am un prosop mic albastru lângă mine care e devorat”, mai spune antrenorul de box.

”Sunt mulțumit de cum am luptat. Am dat totul, am condus bine lupta”, spune Lucian Bute. ”A fost un adversar foarte dur, care a lovit puternic”, mai spune Bute.

”De la repriza a treia mi-am dat seama că va fi meciul lui Lucian. Am așteptat calm și știam că îl va face KO pe irlandez”, a declarat tată lui Lucian Bute la B1 TV. ”Îl așteptăm cu sarmale și cu vin roșu de butuc”, a mai spus tatăl lui Bute.

Michael Kessler, care a comentat meciul, ar putea fi viitorul adversar al lui Lucian Bute, într-un meci care ar putea avea loc în România în această vară. După acest meci, Bute ar putea lupta pentru unificarea centurilor. Acesta ar putea fi ultimul meci al lui Bute la Montreal, românul exprimându-și dorința de a lupta în România iar apoi fie la Las Vegas fie la Madison Square Garden.

CITIŢI AICI CUM S-A DERULAT PARTIDA

Mai multe pentru tine:
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Căini și pisici, mâncare potrivită. ”Meniul” PURINA® potrivit pentru prietenul tău blănos
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
Primarul Chișinăului, liderul listei de candidați la alegerile parlamentare, refuză să renunțe la funcția de edil
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Oana Roman nu îl mai menajează pe Botezatu! „Se îmbracă de zici că vrea să impresioneze un extraterestru cocalar”
De ce Eugen Cristea și Anca Pandrea simt în casă energia persoanelor moarte: „Nu oricine poate”. Și Mihai Onilă are o legătură paranormală cu fiica-înger: „O aud mental”