Gălăţeanca Irina Popa, cea mai nouă voce de pe scena jazz-ului românesc, îşi lansează albumul “The Dream”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Irina Popa

Dacă este să nominalizăm cel mai cunoscut dintre festivalurile câştigate, Irina Popa are în palmares trofeul Festivalului de la Mamaia şi a Premiului Presei din 2008. Albumul se lansează oficial miercuri, pe 7 decembrie, orele 19.00, în Clubul La Scena.

Irina a colaborat cu reputaţi compozitori ca Adi Ordean, Bass Production, Ciprian Blaga, Cornel Cristei, a asigurat partea vocală pe câteva piese ale unui album de succes a grupului Amadeus, a fost invitată la emisiuni TV la Antena 1, Antena 2, Pro TV, TVR 2.

Producătorul albumului - Cornel Cristei - este absolvent al Universităţii de Arte „George Enescu" din Iaşi, secţia Pian. A fost liderul celebrului grup „Ethos" al anilor '70 şi fost component al formaţiilor „Roşu şi Negru" şi „Electrecord". Din 2003 este consilier muzical şi instrumentist al Teatrului "Maria Filotti" din Brăila.

Albumul The Dream contţine 10 piese compuse, orchestrate şi mixate de Cornel Cristei, piese ce pun în valoare calităţile vocale ale Irinei Popa dar şi abilităţile interpretative pe instrumentele cu clape ale autorului la care se adaugă computer programing-ul. Piesele aparţin genului soft-jazz, cu influenţe soul şi disco la care se adaugă un groove electro.

Mai multe pentru tine:
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”