FOTO Paştele Blajinilor, sărbătorit printre munţi de gunoaie şi beţivi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine tristă din cel mai mare cimitir al Galaţiului. Foto: Adevărul

A fost aglomeraţie mare astăzi în Cimitirele din Galaţi. Mii de oameni au venit  la mormintele celor dragi cu mâncare din belşug, cozonaci şi ouă vopsite, pentru a le vesti Învierea Domnului. Sărbătoarea a fost însă umbrită de cei care au consumat băuturi alcoolice în exces, dar şi de mormanele de gunoaie din cimitire.

Încă de la primele ore ale dimineţii, gălăţenii au luat calea cimitirelor pentru a sărbători Paştele morţilor, sau al brajinilor. Tradiţia spune că în această zi, sufletele celor care au plecat dintre noi îşi aşteaptă rudele la cimitir pentru a da de pomană pentru ei. Odată ajunşi în cimitire, gălăţenii au găsit pe mormintele celor dragi „munţi de gunoaie”. 

„Este şi lipsă de educaţie. Omul sfinţeşte locul, dar dacă unii aşa înţeleg că trebuie făcut...”, ne-a spus doamna Anti Tănase.

„Mizerie mare, taxe mari. Ar fi trebuit ca într-o zi ca aceasta să fie curat. În loc să ne rugăm, facem curăţenie”, a subliniat o femeie.

Şeful Administraţiei Cimitirelor susţine însă că această situaţie putea fi evitată dacă unii cetăţeni ar fi fost mai disciplinaţi.

„Noi ne-am organizat ca în fiecare an cu personalul pe care îl avem şi am asigurat curăţenia, dar totul pleacă şi de la cetăţenii care vin în cimitir şi îşi cinstesc morţii, nerespectând anumite reguli de conduită. Aceştia fac curăţenie pe mormintelor rudelor lor, dar aruncă pe mormintele celorlalţi. Noi am făcut curat, avem un contract cu societatea de salubrizare, care vine zilnic şi ridică foarte mult gunoi, dar în aceste zile nu putem ridica. Asta ar însemna să creăm o busculadă, în sensul că oamenii cinstesc morţii şi noi ar trebui să răscolim gunoaiele. Nu este posibil aşa ceva. Asta ţine foarte mult de conduita dumnealor când vin pe domeniu public şi ar trebui ca fiecare după ce şi-a făcut treaba să strângă totul într-un sac de unică folosinţă, avem puncte de colectare a gunoiului în tot cimitirul. Începând de mâine vom intra şi noi să facem curăţenie”, a declarat Adrian Sârghe, şef al Administraţiei Cimitirelor.

În timp ce credincioşii au aşteptat liniştiţi lângă morminte ca preotul să le citească bucatele pe care le-au împărţit apoi de pomană, cerşetorii au profitat, iar mulţi dintre ei au fost doborâţi de consumul excesiv de alcool. 

Mai multe pentru tine:
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate