FOTO Mozaic Salami, un produs ecologic fără grăsime animală. Studenţii speră să cucerească juriul de la Ecotrophelia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Patru tineri de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din Galaţi au realizat un salam dietetic, semi-afumat, fără grăsime animală, cu care vor participa la finala concursului Ecotrophelia Romania. Salamul este o inovaţie, iar tinerii speră să convingă juriul că sunt cei mai buni.

Unul dintre cele două echipaje cu care Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor Galaţi va participa la concursul internaţional Ecotrophelia 2015, a cărui finală naţională este la Timişoara, propune juriului un produs absolut inovativ. Echipajul, compus din profesorul Cristian Tudose, coordonatorul ştiinţific Cristian Dima şi studentele Nicoleta Cerulean şi Alina Chirilă va merge în vestul ţării cu un preparat din carne, de tip salam, care conţine carne de vită, carne de porc, uleiuri de palmier şi de măsline extra-virgin.

Ideea celor patru membri ai echipajului a pornit de la tradiţionalul salam de vară, dar a fost înlocuită cvasi-total grăsimea animală. „Am înlocuit-o cu uleiuri vegetale, micşorând, de asemenea, drastic conţinutul de sare. Pentru a nu suferi la capitolul gust, am suplinit lipsa sării cu clorura de potasiu”, ne spune coordonatorul ştiinţific al proiectului, Cristian Dima. 

Datorită faptului că salamul conţine ulei de măsline, el va intra la categoria produselor ecologice. El va fi denumit chiar „Mozaic Salami”, asta şi datorită faptului că în secţiune, felia are aspect de mozaic. 

Preţul produsului ar putea fi ceva mai ridicat decât al produselor similare existente pe piaţă. „Pentru că în procesul tehnologic, înglobarea uleiurilor vegetale nu se face uşor, estimăm că salamul se poate fabrica cu o linie de producţie normală, având un cost mai mare cu 20 de procente faţă de salamul de vară, de exemplu”, a declarat Cristian Tudose. 

Potrivit spuselor celor patru membri, proiectul acestui salam a început acum doi ani, însă eforturile lor ar putea fi răsplătite cu vârf şi îndesat: un mare producător de preparate din carne s-a arătat interesat să scoată sub marca sa acest produs.

Mai multe pentru tine:
Doi tineri au murit la Suceava după ce au intrat cu motoscuterul într-un podeţ
Oana Zăvoranu sare la gâtul Adelei Popescu! Ce a enervat-o la culme la soția lui Radu Vâlcan: „Când o vedeți pe distinsa pe undeva că se rupe în figuri...”
Polițiști la volan, instruiți cum să-i oprească pe vitezomani. „Noi aici nu facem școală de șoferi...” VIDEO
Reacția lui Nicolae Ciucă la declarația lui Ciolacu potrivit căreia Buzăul nu este în Moldova: „M-am simţit român şi la Focşani, şi la Suceava, şi la Buzău şi la mine la Pleniţa”
Adevărul despre Moscova lui Putin, dezvăluit de un vlogger român din Rusia. „Vă spun după 20 de ani de trai aici“ VIDEO
Păstrăvăriile, luate cu asalt de Florii. Prețurile îi sperie pe clienți
Alexandru Ciucu, gest de milioane față de Alina Sorescu, la trei zile după ce a fost filmat cu noua iubită. Ce cadou i-a luat, în semn de împăcare: „Aduc mereu bucurie ...”
Țara unde românii au un salariu de 5.000 de euro pe lună. Ce spune Daniel, stabilit de mai bine de 30 de ani: „Există un mit, când vorbim de salariu"
După Slănic Prahova, se întâmplă la Cluj. O stradă din municipiul Cluj-Napoca a luat-o la vale
Andreea Marin, apariție ravisantă la Gala «Nu există nu se poate». A slăbit atât de mult încât zici că are 20 de ani, iar rochia cu crăpătură i-a venit perfect: „Ar trebui să îmi țin mai în frâu inima”
Alergii oculare de primăvară. „Ne bucurăm că au înflorit copacii, dar trebuie să avem grijă”