FOTO Kaufland a plătit scump pentru a putea construi în „Râpa Galaţiului“, dar a făcut o treabă „nemţească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
"Râpa" a dispărut, în sfârşit, din peisaj, fiind înlocuită cu modernul hipermarket. Foto Marius Mototolea

Cele două firme de construcţii care au ridicat într-un timp record supermarket-ul, le-au servit o lecţie constructorilor gălăţeni, atât în materie de eficienţă, cât şi de respectare a termenelor şi condiţiilor contractuale.

Supermarket-ul Kaufland III, inaugurat în această săptămână, poate fi asemuit metaforic cu o operaţie estetică prin care a fost ascunsă şi vindecată parţial o rană infectată, „Râpa”,  care a supurat mult prea mulţi ani pe obrazul Galaţiului fără să deranjeze autorităţile. Şi nu oriunde, ci în apropierea celui mai important nod rutier din Galaţi, „Inelul de rocadă”.

Priveliştea „zonei libere de civilizaţie” s-a schimbat radical şi nu oricum, ci printr-o veritabilă lecţie despre cum trebuie să lucrezi ca să poţi construi pentru nemţi. 

Firmele de construcţii gălăţene au avut ce învăţa de la SC Convas Construct srl din Constanţa (care a realizat fundaţia pe un teren mustind de apă freatică), precum şi de la  firma BogArt, din Bucureşti, care a realizat suprastructura, instalaţiile şi amenajarea interioară a centrului comercial. Le-au demonstrat, nu numai că se poate construi în mocirla din „Râpă”, ci şi că, la nevoie,  golăniile lăsate în urmă de constructorii gălăţeni pot fi surmontate fără încălcarea termenenului asumat pentru finalizarea lucrării.

După doar opt luni (inclusiv cele ale iernii), constructorii celor două firme au predat „la cheie” complexul comercial, cel mai mare de acest tip din reţeaua comercială a lanţului Kaufland, în România.

Clădirea, care include demisol, parter şi un etaj, are o suprafaţă de peste 12.000 de metri pătraţi.

Valoarea investiţiei se ridică la aproximativ 8,5 milioane de euro.

Unul dintre elementele care individualizează acest supermarket este parcarea cu 280 de locuri, situată practic pe acoperiş.

Nu este însă singura soluţie tehnică prin care proiectantul a realizat adaptarea clădirii la condiţiile diferenţei de nivel din fosta „râpă”. Un alt exemplu este accesul clienţilor in incinta magazinului (din parcarea de pe acoperiş) pe benzi rulante înclinate. 

Cu toate că termenul inaugurării a fost respectat „nemţeşte”, atât investitorul, cât şi proiectantul şi constructorul, au întâmpinat o serie de „greutăţi” absolut penibile pentru Galaţi şi reprezentanţii urbei.

Terenul, vândut de Primărie. deşi era revendicat

Astfel, primele greutăţi întâmpinate au fost legate de statutul juridic al terenului.

„Terenul a aparţinut Primăriei, care l-a vândut firmei Tera Invest, cu un preţ de 1,9 milioane plus TVA. În contractul cu Primăria, se stipula clar că firma este obligată să construiască un hipermarket. Ei bine, firma respectivă a vândut terenul cu un milion în plus", declara Marius Stan, în octombrie 2012, la scurt timp după începerea lucrărilor.

Prin contractul de vânzare-cumpărare, Primăria s-a obligat să suporte cheltuielile de relocare a reţelelor de canalizare, apă şi energie electrică. Ulterior, un funcţionar din cadrul municipalităţii a anulat această clauză, şi, până la urmă, lucrările de relocare au fost plătite de investitor, adică de Kaufland. Totuşi cursa cu obstacole a investitorului german nu s-a oprit aici.

Tot în octombrie 2012, primarul anunţa şi că o bucată din fosta râpă, situată chiar în mijlocul supermarketului, este revendicată: „Extrem de penibil este faptul că procesul, care are ca obiect această revendicare, datează din 2004, deci Primăria a vândut terenul firmei Tera Invest ca şi cum ar fi fost liber de sarcini, deşi se ştia despre proces.”

Aşadar investitorul va fi, probabil,  nevoit să adauge la valoarea investiţiei şi despăgubirile pe care este de presupus că le vor obţine cei care revendică terenul pe care s-a construit.

Haznaua, dată în vileag de Kaufland

O altă surpriză urât mirositoare, la propriu, de care au avut parte investitorul german şi constructorul a fost legată de „haznaua” pe care aceştia au descoperit-o sub strada Prelungirea Brăilei.

Conform proiectul iniţial, instalaţia de canalizare a supermarket-ului trebuia branşată la „noua” conductă colectoare „îngropată” sub asfaltul Străzii Prelungirea Brăilei. N-a fost cu putinţă din cauză că, după cum explica Marius Stan în august 2012: „Dacă  ICMRSG, care a realizat modernizarea străzii Prelungirea Brăilei şi a instalat o conductă colectoare de canalizare, o făcea corespunzător, ca pentru banii pe care i-a încasat pe lucrare, pentru Kaufland era suficientă realizarea unui branşament la această conductă. S-a făcut însă o expertiză tehnică din care a rezultat că acea conductă este inutilizabilă pentru că se află mult mai sus decât nivelul apelor!".

În consecinţă, a fost necesară reproiectarea instalaţiei de canalizare, iar soluţia tehnică la care s-a recurs a presupus subtraversarea străzii Brăilei şi implicit costuri mai mari şi strangularea traficului rutier.

Cum însă în cazul conductei colectoare nu se mai poate face nimic, mirosul pe care trebuie să-l îndure, mai ales vara, gălăţenii care străbat strada Prelungirea Brăilei, se va simţi inevitabil şi în preajma noului şi modernului centru comercial.

În atari condiţii, mai are rost să ne mirăm de ce nu vin marii investitori şi la Galaţi, unde şomeri, şi deci mână de lucru ieftină, există berechet?

Post Scrptum: Ar fi şi mai penibil ca, după toate cele relatate mai sus, strada Nămoloasa, aflată în spatele supermarket-ului, să rămână tot necanalizată şi neasfaltată meritându-şi în continuare numele. 

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Cum scapi de mirosul de umezeală din casă. Soluții simple pentru un aer proaspăt și sănătos
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare