Fotbalist român în vârstă de 18 ani, mort în condiţii suspecte în Italia. Trupul lui a fost găsit după două zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vasile Petrişor Cioroabă a crescut în orăşelul Palazzo Pignano, din provincia Cremona, fiind fiul unui cuplu de români. El a fost dat dispărut sâmbătă, 31 august, fiind găsit mort luni, 2 septembrie. Se pare că a murit în urma unui accident rutier extrem de bizar, pe care şoferul vinovat nu l-a anunţat decât luni, după ce a aflat că Vasile este pe lista persoanelor dispărute.

Un caz dramatic şi bizar petrecut zilele trecute în Italia a îndurerat comunitatea de români din Peninsulă. Un tânăr de 18 ani, pe nume Vasile Petrişor Cioroabă, care locuia împreună cu familia sa în orăşelul Palazzo Pignano (provincia Cremona) a fost găsit mort la marginea unei şosele după ce fusese dat dispărut cu două zile înainte.

Părinţii băiatului (care sunt de loc din două comune din sudul Moldovei) au anunţat sâmbătă seară Poliţia, dar şi pe reţelele de socializare, că Vasile (sau Pietro, cu îi spuneau colegii din echipa de fotbal locală, unde românul era foarte apreciat) a dispărut fără urmă în timp ce era plecat la un magazin aflat la câteva sute de metri de locuinţă, pentru a cumpăra diverse lucruri.

Rudele şi prietenii l-au căutat toată seara de sâmbătă, până aproape de miezul nopţii, iar a doua zi căutările au fost reluate şi cu ajutorul carabinierilor. Deşi aria în care băiatul a dispărut era destul de mică, el nu a fost găsit nici în cursul zilei de duminică şi nici luni până în prânz, concluzia preliminară fiind că ar fi părăsit oraşul.

Surpriză, însă. În jurul prânzului la sediul carabinierilor s-a prezentat un alt tânăr italian din localitate, în vârstă de 24 de ani, care a recunoscut că a produs un accident de circulaţie chiar în zona unde s-a semnalat dispariţia românului. Deplasaţi la faţa locului, oamenii legii au găsit, la scurt timp, trupul neînsufleţit al lui Vasile Petrişor Cioroabă.

Era la câţiva metri dincolo de parapetul metalic al şoselei, în nişte boscheţi, unde se presupune că ar fi fost aruncat în urma accidentului rutier. De altfel, şoferul care s-a prezentat la sediul Carabinierilor a declarat că a adormit la volanul maşinii sale (un Fiat Grande Punto) şi că ar fi izbit parapetul, fără însă să-şi dea seama că a lovit şi un om.

Ulterior, când a aflat de dispariţia românului, a fost cuprins de bănuieli sumbre şi a mers să se autodenunţe. Varianta prezentată de italian pare verosimilă, însă anchetatorii cred că lucrurile ar putea fi diferite şi că românul ar fi putut fi agresat şi ucis cu intenţie, iar accidentul rutier să fie o înscenare. De altfel, un mesaj scris de mama băiatului pe Facebook pare să sugereze acelaşi lucru.

„Hai, bombardierule, întoarce-te acasă la mama şi hai să jucăm (fotbal – n.r.) cum făceam înainte, te rog. Vino, iubire, fiindcă-mi lipseşti mult, te iubesc foarte mult, dragostea mea. Te-au ucis ca pe un câine”, a scris Magdalena Cioroabă.

Pagina de Facebook a românului s-a umplut în ultimele zile cu mesaje de la localnici şi de la prieteni italieni, români sau de late naţionalităţi. Se pare că tânărul era foarte iubit în comunitate, fiind considerat o speranţă fotbalistică. El era în Italia de vârsta de doar doi ani şi a crescut practic ca localnic.

„Ciao, Pietro. Vreau să-mi amintesc de tine aşa simplu, cu zâmbetul tău. Cu mine ai fost mereu un băiat amabil, simplu, respectos… Te voi purta mereu în inima mea”, scrie pe Facebook o femeie de cetăţenie italiană, Morenita Bosa.

„Îmi vei lipsi mult, frăţioare, foarte mult. Nu meritai asta tu şi familia ta. Odihneşte-te în pace”, scrie şi Kevin Myrte, un tânăr de origine albaneză.

„Erai prieten cu fiul meu şi mi-ai ajuns la inimă imediat. Ţi-am vrut binele ca la fiul meu… şi în seara asta am primit această veste sfâşietoare. Vei fi mereu în inima noastră”, transmite Ines Monde.
„L-am văzut crescând. Trist. Tot satul plânge”, mărturiseşte un român din acel orăşel.

Un aspect interesant al tragediei de la Palazzo Pignano este acela că Vasile Petrişor Cioroabă ar fi putut fi salvat dacă în primele 3-4 ore de la incident ar fi fost dus la spital. Medicii au concluzionat că băiatul a agonizat ore în şir în boscheţi şi şi-a dat ultima suflare după aproximativ 5-6 ore.

Acesta este şi motivul pentru care carabinierii au solicitat arestarea presupusului autor al accidentului, însă magistraţii italieni au preferat să-l lase în libertate, considerînd că infracţiunea de „neacordare a primului ajutor” (aspru sancţionată în Italia) nu poate fi luată în considerare, date fiind circumstanţele producerii accidentului. Oricum, ancheta cazului este încă departe de a fi finalizată.

Vasile Petrişor Cioroabă va fi înmormântat în Italia, familia tânărului având rezidenţă permanentă în Peninsulă. 

Mai multe pentru tine:
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ultimele cuvinte ale Roxanei Moise către antrenoarea sa, înainte de a pierde lupta cu cancerul: „Eu o să mă fac bine. O să vedeți”
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Marina Voica, grav afectată de criza apei din Prahova: „La 89 de ani, mă spăl la lighean. Nespălată tot nu rămân!” Orașul Breaza e paralizat: „Au externat bolnavii!”
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Prințesa Kate a captat atenția tuturor la Banchetul de Stat, alături de Prințul William și Regele Charles