Fost director CFR, achitat pentru abuz în serviciu. Este acuzat într-un alt dosar de luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Laurenţiu Seceleanu FOTO arhivă Adevărul

Laurenţiu Seceleanu, fost director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi, a scăpat de acuzaţiile de abuz în serviu, instigare la fals intelectual şi instigare la uz de fals, dar este judecat într-un alt dosar pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani.

Curtea de Apel Galaţi l-a achitat printr-o decizie definitivă, pe 27 ianuarie, pe Laurenţiu Seceleanu, fost director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi, pentru abuz în serviu, instigare la fals intelectual şi instigare la uz de fals. 

Alături de acesta au fost achitate alte două persoane, Sergiu Petrică şi Iordan Valentin Bujeniţă, pentru fals intelectual şi uz de fals. Laurenţiu Seceleanu este judecat de şase ani la Tribunalul Cluj pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani, ambele în formă continuată.

Procurorii DNA susţin că „în perioada martie 2013 - martie 2014, inculpatul Adrian Ştefan, director de infrastructură al S.C. Transferoviar Grup S.A. Cluj Napoca, a dat cu titlu de mită, în mai multe rânduri, suma totală de 105.665 lei, inculpatului Laurenţiu Seceleanu, director al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi (denumită anterior C.R.E.I.R. Galaţi), din cadrul Companiei Naţionale CFR SA, pentru ca acesta din urmă să sprijine interesele economice ale S.C. Transferoviar Grup S.A. Cluj Napoca”.

Soţia directorului CFR, angajată doar în acte

Remiterea sumelor de bani a fost efectuată atât în numerar, cât şi disimulat, prin decontarea de către SC Transferoviar Grup SA Cluj Napoca a unor facturi fictive emise de o societate comercială administrată de Ştefan Florin Andrei sau prin angajarea fictivă în muncă a Lilianei Luţa Seceleanu, soţia directorului C.R.E.I.R. Galaţi, susţin procurorii anticorupţie.

Oamenii legii au stabilit traseul banilor, remiterea mitei de către Adrian Ştefan fiind efectuată cu complicitatea lui Mitică Călin, Liliana Luţa Seceleanu şi Ştefan Florin Andrei. Astfel, Mitică Călin a aprobat remiterea a 22 de tranşe de mită şi a justificat scoaterea unor sume de bani din patrimoniul S.C. Transferoviar Grup S.A. (remise lui Laurenţiu Seceleanu), prin justificarea fictivă a încasării unor dividende.

Sechestru pe imobile şi sume de bani

Pe 29 octombrie 2013 şi 10 decembrie 2013, Adrian Ştefan i-a remis lui Laurenţiu Seceleanu, direct sau prin intermediar, sumele de 20.000 lei şi 25.000 lei, în scopul menţionat anterior.

În perioada martie 2013 - martie 2014, S.C. Transferoviar Grup S.A. Cluj Napoca i-a plătit Lilianei Luţa Seceleanu (soţia lui Laurenţiu Seceleanu) suma totală de 17.085 de lei, fără ca aceasta să presteze vreo activitate reală în folosul pretinsului „angajator”.

În cursul anului 2013,  Andrei Ştefan Florin a emis nouă facturi, în valoare totală de 43.580 lei, pentru prestarea unor servicii fictive, care au fost decontate prin circuit bancar de S.C. Transferoviar Grup  S.A., destinatarul real al sumelor de bani fiind Laurenţiu Seceleanu. Procurorii anticorupţie au pus sechestru pe mai multe imobile şi sume de bani ale persoanelor puse sub inculpare în dosar. 

Vă mai recomandăm să citiţi şi:

Achitări pe linie în dosarul de corupţie al fostului primar al Tecuciului. Judecătorii au ridicat toate sechestrele

Dezvăluiri incendiare în presa italiană despre corupţia dintr-o vamă din Galaţi: „3.000 de euro mită la un autocar”

Mai multe pentru tine:
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Relația Dacianei Sârbu cu Alex Ghionea. Cine este, de fapt, noul partener și ce dosar penal are pe rol
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală