Fanfara Centrului Cultural şi Ansamblul Folcloric Doina Covurluiului au concertat pe Faleză învăluite de fumul scrumbiei la grătar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fanfara Centrului Cultural, concertând la Festivalul Scrumbiei 2012

Capriciile vremii au redus numărul gălăţenilor participanţi la a IX-a ediţie a Festivalul Scrumbiei însă cei care au înfruntat vântul destul de puternic pe malul Dunării n-au avut nici un motiv să-şi regrete alegerea.

Vremea destul capricioasă, cu ceva vânt şi câţiva stropi răzleţi de ploaie, ar putea de vină pentru participarea mai slabă decât în alţi ani a gălăţenilor la a IX-a ediţie a Festivalului Scrumbiei, manifestare organizată în mod tradiţional de Florii când credincioşii se bucură de „dezlegarea la peşte".

Festivalul a debutat şi de această dată cu un concurs de pescuit la care s-au înscris 90 de pescari amatori.

Unii dintre ei au venit pe Faleză încă din zori pentru a fi siguri că apucă „un loc bun" însă au fost nevoiţi să-i aştepte şi pe ceilalţi concurenţi aşa încât competiţia a început abia la ora 8.00. Cel puţin la acel moment, pescarii au fost în superioritate numerică faţă de ceilalţi gălăţenii dornici să ia parte la festival în calitate de spectatori şi mai ales să se delecteze cu scrumbie la grătar.

Primarul Dumitru Nicolae i-a premiat pe câştigători cu lansete, mulinete şi navete de bere. Captura „record" a fost de 1,760 kilograme.

Aroma scrumbiei rumenite pe grătar s-a răspândit pe Faleză

În continuare, până la ora 15.00, pe scena Foişorului de pe Faleza Inferioară, au cântat Fanfara Centrului Cultural şi soliştii Ansamblului Folcloric Doina Covurluiului spre încântarea publicului, dar şi a gălăţenilor veniţi special să se delecteze cu scrumbie la grătar şi bere, aşezaţi la mesele amplasate strategic în preajmă.

Festivalul Scrumbiei 2012 se va încheia în această seară cu un concert al trupei rock Compact.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
De ce este coliva sănătoasă pentru organism? Iată ce beneficii are asupra tractului intestinal: „Atât timp cât nu are zahăr rafinat, e bună!”
Cifrele care spun o poveste de iubire. Răzvan Bănică, mărturii care fac să plângă orice femeie. Legătura care i-a dus o puternica etichetă la „Power Couple”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare