Familia care şi-a făcut un mod de viaţă din răpirea de minore şi tinere şi exploatarea lor sexuală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Membrii clanului Marin vor fi duşi astăzi la Tribunal cu propunere de arestare Foto: arhivă Adevărul

Cinci persoane, cu vârsta cuprinsă între 29 şi 67 de ani, toţi membri ai aceleiaşi familii, au fost reţinute de procurorii DIICOT Galaţi şi vor fi propuse astăzi pentru arestare preventivă sub acuzaţiile de constituire a unui grup infracţional, trafic de minori şi trafic de persoane.

Procurorii DIICOT Galaţi au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore  a lui Dumitru Marin, zis „Mitică”, în vârstă de 41 de ani, Iulian Marin, în vârstă de 34 de ani, Ioana Marin, în vârstă de 67 ani, Tincuţa Pătraşcu, în vârstă de 33 ani, şi Dumitrel-Sorin Marin, în vârstă de 29 ani, cercetaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de minori în formă continuată şi trafic de persoane în formă continuată.

Anchetatorii au stabilit că, începând cu anul 2007, Dumitru Marin, Iulian Marin, Ioana Marin şi Tincuţa Pătraşcu au constituit un grup infracţional organizat, în scopul comiterii infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane, cu exploatarea îndelungată a victimelor pe teritoriul Italiei, grup infracţional organizat intrafamilial la care, începând cu toamna anului 2013, a aderat şi Dumitrel-Sorin Marin.

”S-a reţinut că în perioada 2007 - 2018, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, la diferite intervale de timp, membrii grupului infracţional au recrutat prin inducere în eroare utilizând metoda „Loverboy”, prin răpire şi constrângere, profitând de imposibilitatea de a se apăra şi de starea de vădită vulnerabilitate, trei victime minore şi cinci victime majore pe care ulterior le-au transportat, transferat, adăpostit şi primit în scopul exploatării sexuale”, susţin procurorii DIICOT Galaţi.

Membrii clanului Marin le-au reţinut actele de identitate victimelor, punându-le în pericolul real de îmbolnăvire, atât prin obligarea acestora să stea mult timp în stradă pentru a practica prostituţia, cât şi în imobile închiriate pe teritoriul Italiei, însuşindu-şi apoi sumele obţinute, care se ridică la peste 300.000 euro.

Procurorii  DIICOT Galaţi, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară  din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galaţi, au efectuat cinci percheziţii la domiciliile şi locuinţele unde locuiau fără forme legale suspecţii, acestea fiind situate pe raza  judeţelor Galaţi şi Brăila, ocazie cu care au fost găsite şi ridicate mai multe mijloace de probă necesare pentru dovedirea activităţii infracţionale.

Totodată, au fost găsite şi ridicate două autoturisme, dar şi mai multe bunuri achiziţionate din banii obţinuţi din exploatarea victimelor traficului de persoane şi traficului de minori, bijuterii şi suma de 4.500 de euro. Astăzi, 24 aprilie, cele cinci persoane amintite vor fi prezentate la Tribunalul Galaţi cu propunere de arestare preventivă.

Mai multe pentru tine:
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Sydney Sweeney, una dintre cele mai HOT actrițe ale momentului, a înnebunit Internetul cu apariția sa în lenjerie intimă. De ce s-a afișat astfel
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort