Faleza se prăbuşeşte în Dunăre. Primarul Nicolae: "Lucrurile sunt grave!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zona de protecţie ecologică Faleza Dunării este în pericol de alunecare, din cauza construcţiilor ridicate în ultimii ani. Deşi există un studiu de consolidare, autorităţile nu l-au pus în practică şi au fost complice la distrugerea celei mai  reprezentative zone din Galaţi 

Primarul  Dumitru Nicolae a aruncat bomba: Faleza Dunării o ia la vale!. Terenul este extrem de precar din cauza eroziunii pe care o produce Dunărea la bază, dar şi din cauza faptului că Faleza a fost construită în anii 60, prin umplutură de pământ amestecat cu moloz. Pericolul este iminent şi din cauză că s-au ridicat foarte multe clădiri imense în zonă.

 „Groapa de la Elice ne-a creat o mulţime de dificultăţi. Dacă nu găsesc soluţii financiare să stabilizez malul de jur-împrejur, vom avea o problemă greu de rezolvat. Potrivit unor investigaţii care nu au fost scoase la lumină la timp, rezultă că trebuie să consolidăm tot malul Falezei, pe o distanţă de aproximativ 10 kilometri”, a declarat primarul Nicolae.

 Inginerul Mircea Chiriac, managerul SC Proiect SA, firmă specializată în construcţii, expertizări ale siguranţei şi stabilităţii construcţiilor, confirmă faptul că malul prezintă pericol de prăbuşire. „Din cauza unor probleme interne sau a unor sarcini suplimentare, precum construcţiile din zonă, există riscul ca malul să o ia la vale.  Faleza este afectată de umezeală şi oricând se poate produce o prăbuşire a malului”, ne-a spus Mircea Chiriac.

Potrivit aceleaşi surse, există şi un studiu mai vechi realizat în 1999 de  experţii de la IPTANA (Bucureşti). Proiectul presupunea amplasarea unor piloţi de beton la baza inferioară a Falezei. Studiul  respectiv a fost ignorat de autorităţile locale, acordându-se la voia întâmplării  autorizaţii de construcţie.

Motivul pentru care proiectul celor de la IPTANA nu a fost băgat în seamă de autorităţi l-am aflat chiar de la primarul Nicolae: „Nu am fost convinşi de gravitatea problemei şi nu i-am dat comanda. Vom lua legătura cu cei de la IPTANA, vom reactualiza studiul şi ne vom apuca de treabă. Vom încerca să obţinem o finanţare europeană. Îmi pare rău că nu am înţeles semnalul pământului mai devreme. Acum îmi dau seama că ar fi trebuit să o fac”.

Întrebat care vor fi vor fi costurile estimative pentru consolidarea malului Falezei, Dumitru Nicolae a răspuns : „Nu vreau să mă uit la cifre, pentru că o să leşin!”.

Autorizaţii de construcţii ilegale

Instabilitatea malului Falezei a fost semnalată şi de către autorităţile de mediu din Galaţi. 

„Acolo este o zonă ecologică sensibilă. S-au făcut diverse studii, a venit şi specialist rus împreună cu o echipă de la Bucureşti. Degeaba. Primăria nu a ţinut cont de avertismentele lor şi a dat în continuare avize de construcţii. Eu le-am cerut să facă un studiu tehnic, care există şi acum la Agenţia pentru Protecţia Mediului. Autorizaţii de mediu nu ne-au cerut.

Dunărea la bază lucrează şi trebuie găsită o soluţie. Pentru protejarea zonei eu am propus interzicerea ciculaţiei autovehiculelor grele, iar în weekend să fie închisă Faleza Superioară”, ne-a declarat Mihai Turcu, directorul Gărzii de Mediu Galaţi.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Omletă de post, gata în 10 minute. Ingredientul surpriză care poate înlocui cu succes ouăle
Sydney Sweeney și-a pus fanii pe JAR. Blondina super senzuală a publicat imaginile în care apare TOPLESS
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Netflix dispare discret de pe 87 de milioane de dispozitive astăzi: „sfârșitul unei ere”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Profesoara care a plecat cu elevii în Dubai vine cu explicații despre excursie. Cum au fost protejați elevii blocați în Orientul Mijlociu
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă