EXCLUSIV/Noul proprietar al clădirii Primăriei: "Vor plăti chirie de cel puţin 60.000 de euro pe lună sau îşi vor căuta un alt sediu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Moştenitorul sediului Primăriei din Galaţi ar putea pretinde în justiţie o chirie comparabilă cu cea plătită de municipalitatea din Bucureşti, care se ridică la 224.000 de euro pe lună.Conducerea municipalităţii gălăţene a refuzat până acum să discute cu Pierre Macri, cu toate că ar exista posibilitatea negocierii unei chirii suportabile pentru Primărie.

Municipalitatea va fi pusă, cât de curând, în postura de a plăti o chirie de neconceput pentru un oraş precum Galaţiul.

Aceasta ar putea depăşi suma de 150.000 de euro pe lună, după ce Primăria a pierdut procesul cu moştenitorul unuia dintre cei mai bogaţi industriaşi de la începutul secolului trecut, Dimitrios Macri.

"Am deschis un proces şi cerem efectuarea unei expertize pentru stabilirea suprafeţei desfăşurate a clădirii în care funcţionează Primăria Galaţi. Ar fi vorba de circa 10.000 de metri pătraţi. Primăria Bucureşti funcţionează într-o clădire de 12.000 de metri pătraţi pentru care plăteşte lunar o chirie de 224.000 de euro. Vă las pe dumneavoastră să faceţi un calcul cam câtă chirie ar trebui să plătească Primăria Galaţi", ne-a declarat avocatul Didel Bujeniţă, care îl asistă în justiţie pe Pierre Macri, moştenitorul clădirii.

Conducerea municipalităţii nu are decât răspunsuri care agită şi mai mult spiritele.

Primarul Dumitru Nicolae „o ţine pe-a lui" afirmând că: "A fost societate pe acţiuni şi aşa trebuie să rămână. Legea 10, privind casele naţionalizate, este făcută prost. Acest sediu este luat ilegal".

"Nu vom plăti chirie!"

Primarul Dumitru Nicolae este încrezător că nu va pierde sediul Primăriei şi declară că nu are de gând să negocieze plata unei chirii.

„Da', cine zice că am pierdut clădirea? Nu e adevărat. Nu plătim nicio chirie", a spus acesta, în cadrul unei conferinţe de presă.

Şi purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nicoleta Manole, ne-a declarat : "Nu am auzit nimic despre aşa ceva, dar mi se pare o sumă foarte mare".

Din păcate pentru gălăţeni, nu e deloc o glumă şi se pare că Tribunalul Galaţi va avea ultimul cuvânt de spus în ceea ce priveşte falimentarea Primăriei Galaţi.

"Noi nu o să cerem 200.000 de euro şi nici măcar jumătate din această sumă, dar despre mai puţin de 60.000 de euro nu cred că se poate discuta. Vom cere în instanţă plata acestor bani din 2007 până la zi şi cred că vă puteţi imagina la ce sumă se va ajunge. Ne-am oferit disponibilitatea să negociem plata unei chirii de către Primărie, începând din acest moment, dar nu vor să discute cu noi. Să lăsăm atunci instanţa să stabilească chiria şi să vedeţi atunci ce jale va fi", ne-a declarat avocatul Didel Bujeniţă.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”