Evitaţi strada Traian în zona Pieţei Centrale. Până la sfârşitul săptămânii traficul este afectat de lucrări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria a decis să monteze limitatoare de sens pe strada Traian, între intersecţia acesteia cu strada Basarabiei (fosta 6 martie) şi capătul de linie al tramvaielor (Piaţa Centrală). Lucrările au fost demarate luni, 4 martie, şi urmează ca traficul să revină la normal sâmbătă, 9 martie.

O porţiune intens circulată de pe recent modernizata stradă Traian din Galaţi va fi afectată timp de câteva zile de restricţii de trafic ca urmare a unor lucrări publice.

Primăria municipiului Galaţi a anunţat că în intervalul 4-8 martie 2019 pe amintita arteră rutieră se vor monta separatoare de sens, pe tronsonul cuprins între Piaţa Centrală (capăt de linie tramvai) şi intersecţia cu strada Basarabiei.

Din acest motiv traficul rutier va fi îngreunat pe segmentul precizat, însă circulaţia nu va fi închisă complet. Lucrările vor fin gata pe 8 martie, ceea ce înseamnă că de sâmbătă, 9 martie, se va circula din nou fără probleme, în zonă.

Este de spus şi că la intersecţiile cu strada Eroilor şi strada Serei sensurile de mers nu vor fi prevăzute cu separatoare de sens, astfel încât să se poată realiza accesul în aceste intersecţii. 

În rest, pe toată lungimea segmentului de stradă menţionat, trecerea de pe un sens de mers pe altul nu va mai fi posibilă.

După cum puteţi observa din infografia de mai jos, între Piaţa Mare şi Baia Comunală puteţi întoarce maşina, pe strada Traian, doar în cele două intersecţii marcate cu cerc albastru.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?