Eleva de 14 ani care şi-a convins colegele să devină prostituate. „Hai, fată, nu fi proastă, se fac bani frumoşi!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Simona Alexandra Ulmaru, o tânără de 14 ani din Galaţi, a organizat o reţea de prostituţie extrem de complexă, angrenând colege de şcoală, dar şi alte zeci de tinere pe care le cunoştea. Eleva şi complicii săi au reuşit ani de zile să se ascundă de ochii poliţiştilor, schimbând constant apartamentele în care fetele din reţea îşi vindeau trupul.

Judecătoria Galaţi a amânat pentru luna viitoare luarea unei decizii în procesul Simonei Ulmaru, o adolescentă acum în vârstă de 18 ani, care s-a gândit să scape de sărăcie, punând pe picioare o vastă reţea de prostituţie, din care făceau parte la un moment dat zeci de persoane.

Instanţa a dispus efectuarea unor anchete sociale la domiciile minorelor care au acceptat să-şi vândă trupul, urmând să decidă acum dacă le trimite la închisoare sau le aplică pedepse cu suspendare, sub supravegherea Serviciului de Probaţiune.

Elevă în clasa a VII-a în 2014, Simona Alexandru Ulmaru  ducea o viaţă modestă alături de mama ei, care o creştea într-o casă închiriată de la Primăria Galaţi.

Simona s-a gândit să îşi atragă colegele de şcoală în practicarea prostituţiei. ”Hai fată, nu fi proastă, se fac bani frumoşi”, i-a spus minora unei colege de la şcoală pentru a o convinge să i se alăture, au arătat anchetatorii în rechizitoriul întocmit. Ulterior, în ”afacere” s-a implicat şi Petrică Stan, un individ cu antecedente penale, dat în urmărire internaţională prin Interpol.

Cei doi şi-au însuşit banii proveniţi din exploatarea a şase tinere. O a treia persoană, Vasile Seserman, le-a pus la dispoziţie propriul apartament, unde fetele de liceu îşi aduceau clienţii.

Minore care racolau minore

În perioada octombrie 2012 - februarie 2013, o altă colaboratoare, Mihaela Jugănaru, a decis să se implice în „afacere”, racolând alte trei minore şi înlesnindu-le practicarea prostituţiei. Proxeneţii au schimbat apartamentul, astfel că pe filieră a intrat o altă persoană, Ion Zorilă, care şi-a pus locuinţa la dispoziţie contra unui procent din banii încasaţi din prostituţie.

Procurorii au pus sechestru pe banii proveniţi din practicarea prostituţiei şi pe un autoturism marca BMW, care aparţineau celor şase persoane implicate în afacerea de proxenetism. Minorele care se prostituau ar fi fost greu de depistat, în contextul în care proxeneţii schimbau constant apartamentele unde erau aduşi clienţii, dar o neglijenţă a uneia dintre fete i-a adus pe poliţişti direct la cei care se aflau în spatele întregii poveşti. 

Aproape toţi cei implicaţi au negat că ar avea de-a face cu reţeaua de proxenetism, dar declaraţiile minorelor racolate i-au dat de gol. Pe 23 februarie 2017, Tribunalul Galaţi a hotărât să îşi decline competenţa judecării procesului în favoarea Judecătoriei Galaţi. Asta după ce pe 29 noiembrie 2016, Judecătoria Galaţi îşi declinase competenţa în favoarea Tribunalului. În cele din urmă, Curtea de Apel Galaţi a decis ca Judecătoria Galaţi să pronunţe un verdict în acest dosar. 

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări