După ce şi-a îngropat bebeluşul în curtea casei, o femeie din Galaţi riscă să-şi piardă şi ceilalţii copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fraţii bebeluşului îngropat de către mamă, în urmă cu circa doi ani, în grădina casei din localitatea Umbrăreşti ar putea ajunge în grija statului. DGASPC urmează să ceară în instanţă o ordonanţă preşedinţială în acest sens.

O echipă de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Galaţi a mers, miercuri, în localitatea Umbrăreşti, unde a început o anchetă socială privind modul în care sunt îngrijiţi cei cinci fraţi ai bebeluşului îngropat de mamă în grădina casei, în urmă cu doi ani, scrie Mediafax.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Galaţi, Ciprian Groza, a spus că din primele concluzii ale anchetei sociale reiese că părinţii, îi trimiteau pe copii, când consumau alcool, într-un modul neîncălzit de lângă casă.

Reprezentanţii DGASPC Galaţi vor cere joi, în instanţă, emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care cei cinci copii să fie încredinţaţi statului.

”Copiii sunt ţinuţi în modulul neîncălzit şi de aceea vom solicita instanţei emiterea unei ordonanţe preşedinţiale pentru ca aceştia să intre în grija statului. Nu vrem să îi despărţim, dar este destul de greu pentru că este o diferenţă de vârstă foarte mare între ei. Vom vedea la ce soluţii vom ajunge. Ar putea să fie preluaţi de un asistent maternal sau să ajungă într-un centru de plasament. Până când se va emite acea ordonanţă, noi vom monitoriza copiii”, a spus Ciprian Groza.

Parchetul Tribunalului Galaţi a deschis, luni, o anchetă privind decesul unui nou-născut în condiţii suspecte, bebeluşul fiind îngropat de către mama sa în grădina unei case din localitatea Umbrăreşti, în urmă cu doi ani.

 „Nu ştiu dacă l-a omorât“

Cazul a intrat în atenţia procurorilor după ce soţul femeii le-a spus poliţiştilor din localitate că în urmă cu aproximativ doi ani, pe vremea în care soţia lui era însărcinată, el a plecat să muncească la o stână, dar când s-a întors, femeia i-a spus că bebeluşul a murit şi că l-a îngropat în grădină.

„Mi-a zis că a trăit două-trei ore copilul, apoi a murit şi l-a îngropat; nu am spus la poliţie atunci...nu ştiu dacă l-a omorât”, a spus bărbatul.
Soţia acestuia a recunoscut că şi-a îngropat copilul fără să-l ducă la cimitir, dar a precizat că acesta a murit din cauze naturale la scurt timp după ce l-a adus pe lume, fără a putea să explice însă de ce nu a anunţat autorităţile.

„Da. L-am îngropat, soţul a zis că lui nu-i trebuie copii şi a spus că nu-l interesează. Eu nu am avut condiţii să-l îngrop la cimitir, ca orice om. Cruce nu am avut, dar am avut grijă, am pus flori, l-am tămâiat, i-am aprins lumânări. Bărbatul m-a denunţat, dar nu am avut nicio vină”, a povestit femeia.

În urma cercetărilor făcute la faţa locului, criminaliştii au descoperit rămăşiţe care ar putea aparţine unui copil foarte mic.

"În urma unei sesizări înregistrate la Parchetul Tribunalului Galaţi s-a dispus începerea urmăririi penale in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor. Sesizarea se referă la faptul că, în urmă cu doi ani, pe raza localităţii Umbrăreşti, un nou-născut a fost îngropat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Liliana Istrate.

Cuplul este cunoscut în localitate pentru conflictele dese pe care le are şi se pare că bărbatul a sesizat luni autorităţile despre cele întâmplate în urmă cu doi ani, din cauza unui nou scandal.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică