După 10 ani, Centura Tecuci va fi finalizată. Evoluția lucrării: mai puțin de un kilometru pe an

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centura Tecuci, lucrare care trenează de 10 ani şi despre care ministrul Transporturilor afirma recent că este de „Cartea Recordurilor”, va fi finalizată, în sfârșit.

Centura Tecuci va fi deschisă miercuri, 28 decembrie FOTO: CJ Galați

Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Bogdan Mîndrescu, directorul implementări proiecte CNAIR, Felician Cerneșteanu, directorul Direcției Regionale Drumuri și Poduri Buzău, Sorin Robu și reprezentanții Drumuri Naționale Galați au participat luni, 19 decembrie, la o inspecție pe Centura Tecuciului, împreună cu președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea.

„Astăzi, am primit o veste foarte bună pentru toți tecucenii. Constructorul ne-a anunțat că miercuri, 28 decembrie, la ora 12:00, se deschide în sfârșit traficul pe mult așteptata Centură a municipiului Tecuci, un drum de aproape 7 kilometri, care unește DN25 și DN24”, a anunțat Costel Fotea, președintele CJ Galați.

Astfel, tot traficul greu care venea din Vrancea, Bacău sau Neamț nu va mai trece prin Tecuci și nu va mai bloca traficul în municipiu. Zilele acestea se lucrează la relocarea ultimului stâlp de tensiune și la turnarea asfaltului pe ultimele porțiuni ale drumului. 

„Vreau să-i mulțumesc ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, pentru implicarea personală în acest important proiect și pentru că s-a ținut de cuvânt, astfel că Centura Tecuciului va fi deschisă până la finalul acestui an”, a adăugat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Centura Tecuciului a presupus construirea unui drum de aproape 7 kilometri, amenajarea a două pasaje peste calea ferată, construirea mai multor rampe și a două sensuri giratorii, precum și a intersecției cu DJ 252H.

Lucrările la centura municipiului Tecuci au început în 2012. Firma Sociedade de Construcoes Soares Da Costa SA a fost desemnată fericita câştigătoare a contractului de 49 milioane lei. Un an mai târziu, şantierul a fost abandonat, contractul rezilat, iar centura a rămas la stadiul de 14,77%.

O speranţă pentru centura Tecuciului părea să vină un an mai târziu, atunci când a fost lansată licitaţia pentru găsirea unui nou constructor. Astfel, s-a semnat un nou contract de lucrări, care au început în august 2015. În dulcele stil românesc, lucrările s-au lovit de lungul drum al facerii, urmând noi şi noi termene de finalizare. Toate ratate! 

O nouă încercare pentru centura Tecuciului

După nouă ani de încercări eşuate, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a scos din nou la licitaţie procedura de atribuire a contractului de execuţie lucrări „Construcţia Variantei de Ocolire Tecuci - rest de executat”.  Obiectul contractului îl reprezintă execuţia lucrărilor pentru Construcţia Variantei de Ocolire Tecuci - rest de executa.

De asemenea, Compania Naţională de Autostrăzi şi Infrastuctură Rutieră (CNAIR) a început monitorizarea cu drone la drumul de centură al oraşului Tecuci.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunţat, pe 7 decembrie 2021, Galaţi, că primul şantier din România a cărui activitate va fi monitorizată, în timp real, prin intermediul dronelor, va fi cel al Drumului de Centură al municipiului Tecuci. „O chestiune de Cartea Recordurilor… zici că e centura Parisului, a afirmat ministrul la acea dată. 

Mai multe pentru tine:
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine