Duminică, de la ora 19,00, "Orchestra Titanic" la Teatrul Dramatic din Galaţi
0Piesa este scrisă de bulgarul Hristo Boytchev. Regia este asigurată de Eugen Făt. Distribuţia: Ciprian Braşoveanu, Petrică Păpuşă, Veronica Păpuşă, Dan Căpăţână, Svetlana Friptu. Preţul unui bilet este 18,9 lei. Elevii, studenţii şi pensionarii au reducere.
Despre „Orchestra Titanic", Hristo Boytchev, autorul piesei, spune că este „o comedie tristă". Textul în sine, odată ce te-ai aplecat asupra lui, te ia de mână şi te conduce într-o lume apropiată şi totuşi străină, cunoscută şi totuşi bântuită de semne de întrebare, reală şi totuşi iluzorie, sau, mai bine zis, te conduce în viaţă. Într-o viaţă construită din cioburi şi din fragmente aparţinând unor identităţi ce se zbat să fugă din realitate în iluzie, pentru a-şi striga apoi, cu disperare, dorinţa de a fi reprimite în mijlocul realităţii.
Decorul sugerat de autor este unul la fel de generos în semnificaţii: o gară pustie - un loc în care oamenii / fragmentele de viaţă vin spre a pleca, poate chiar pentru a-şi schimba parcursul vieţii. Numai că unii vin spre a rămâne, spre a se refugia, spre a trăi măcinaţi permanent de speranţa schimbării. Aceştia sunt oamenii creionaţi de Boytchev - cinci vagabonzi care-şi trăiesc cioburile de viaţă într-o gară pustie, sperând şi crezând cu ardoare în trenul care va veni la un moment dat pentru a-i duce într-o lume mai bună. Întreaga poveste a celor cinci poate fi încadrată perfect în afirmaţia cunoscutului nuvelist american Margaret Weis - „Speranţa este negarea realităţii" - ingredientele folosite de autor pentru a-şi descrie personajele şi pentru a le defini parcursul fiind chiar cele folosite de nefericiţii sorţii: alcoolul şi iluzia.
Iar dacă alcoolul - ca şi constructor al refugiului - este prezent încă de la începutul piesei, iluzia îşi va revendica mai târziu dreptul de a stăpâni peste tot, iar din acel moment lucruri ciudate încep să apară: realitatea devine iluzie iar iluzia se transformă în realitate. Apare chiar şi mult visatul tren, ridicând gaşca de vagabonzi în culmea fericirii. Fericire - evident! - iluzorie, pentru că ei îşi dau seama că trenul nu are nici pasageri, nici măcar conductor, ei fiind singurii care îl bântuie, realitatea gării pustii transpunându-se în realitatea / iluzia trenului ce-i îngrozeşte. Disperaţi, cer oprirea trenul. Dansul frenetic dintre realitate şi iluzie nu se opreşte, însă
„Orchestra Titanic" este o comedie asupra căreia s-a aplecat regizorul Alexander Hausvater, cel care revine, astfel, pentru a treia oară în teatrul arădean. După „Gheaţă şi orhidee" şi „Amoc", „Orchestra Titanic" va aduce publicului un nou spectacol de viaţă lungă, „reţeta" pentru un astfel de parcurs artistic cuprinzând următoarele ingrediente: actori cu har, regizor cu inspiraţie şi o echipă de suflet.