Două spectacole pirotehnice în premieră, în România, atracţia Festivalului „Dunărea noastră” de la Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Spectacolul va fi împărţit în două reprize a câte 20 de minute. Foto: Adevărul

Publicul spectator va asista la două reprezentaţii a câte 20 de minute de artă pirotehnică la cele mai înalte standarde, ce vor însuma peste 10.000 de salve, efecte lansate din 12 puncte de tragere, peste 10 tone de material pirotehnic consumat şi o desfăşurare de forţe impresionantă din punct de vedere logistic: 14 tehnicieni, 100 ore de pregătire şi 3 zile de montaj.

Tragerile se vor realiza de pe 2 barje aflate pe Dunăre şi de pe o platformă de 120 de metri pătraţi, iar densitatea de efecte pirotehnice va fi una absolut deosebită.

În show-ul pirotehnic de la Galaţi se vor duela două dintre cele mai cunoscute echipe de pirotehnişti din Europa, una din Austria şi alta din România, care vor realiza, fiecare în parte, câte o alegorie pirotehnică reprezentativă pentru ţara lor, efectele lansate şi coloana sonoră fiind toate adaptate temei de spectacol. În mod evident un tribut special va fi adus Dunării, principala sursă de inspiraţie pentru aceste spectacole. Spectacolul pirotehnic orchestrat de echipa românească va avea drept coloană sonoră un mixaj de melodii celebre din repertoriul internaţional, însă tema muzicală principală va fi celebrul vals al lui Iosif Ivanovici „Valurile Dunării”. Pirotehniştii din Austria vin şi ei cu o coloană sonoră de excepţie, în care vor fi mixate partituri celebre ale muzicii austriece din toate timpurile, ce vor culmina cu hit-ul Conchitei Wurst „Femeia cu barbă”, care a câştigat ediţia de anul acesta a Eurovision.

Pyrovision din Austria este unul dintre liderii europeni în materie de producţii pirotehnice de mari dimensiuni, Christian Czech, fondatorul firmei, fiind unul din designerii de top din Europa şi artizanul unor mari producţii pirotehnice.

Pyro Events Team – Fireworks Design  reuşeşte de câţiva ani să seteze standarde în România cu privire la nivelul spectacolelor de artificii. Mihai Bondria, designerul şi proprietarul companiei, este reprezentantul României in cadrul juriului festivalului din Malta, unul dintre cele mai importante de gen din Europa.

Mai multe pentru tine:
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima