Doi urmăriţi naţional, identificaţi şi reţinuţi de poliţişti. Au fost condamnaţi definitiv pentru înşelăciune şi tâlhărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: arhivă Adevărul

Un tânăr de 21 de ani şi o femeie de 44 de ani au fost încarceraţi în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi, după ce au fost condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoarea cu executare efectivă.

Pe 14 aprilie, poliţiştii postului de Poliţie Vânători au depistat pe o stradă din comuna Vânători, un tânăr de 21 ani, din localitate, urmărit naţional din 15.03.2018.

”Bărbatul, pe numele căruia Judecătoria Galaţi emisese un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate de doi ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, a fost condus la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi în vederea încarcerării”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galaţi.

O zi mai târziu, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale Galaţi–Biroul Urmăriri au depistat o femeie de 44 ani, din municipiul Galaţi, urmărită naţional din data de 15.06.2016 şi pe numele căreia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 3 ani şi 6 luni, emis de Judecătoria Galaţi. Persoana în cauză, condamnată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, a fost condusă, de asemenea, la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi în vederea executării pedepsei.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Românii care au călătorit cu cel mai periculos tren din lume: „Tremur ca varga”. 12 ore în condiții extreme. VIDEO
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete