Dezastru în ţară! Peste 1.800 de gospodării au fost inundate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În Galaţi, cea mai afectată zonă a fost în apropierea comunei Ghidigeni, acolo unde au fost inundate mai multe gospodării. Casele se află în satele Garbovăţ, Ghidigeni, Talpău, Tălpigi şi Slobozia Corni


Peste 1.800 de locuinţe şi gospodării, mai mult de 1.000 de hectare de teren agricol, aproape 2.000 de hectare de păşuni şi păduri, dar şi mai multe drumuri naţionale, judeţene şi comunale au fost inundate, de marţi până miercuri dimineaţă, peste 95 de localităţi fiind afectate, potrivit IGSU.

Citeşte şi

Clujul, sub ape.Trenurile circulă cu 5 km/oră, electricitatea şi telefonia fixă, la pământ

Un tânăr de 23 de ani a dispărut după inundaţiile din Huedin. Vezi cum mai multe maşini au fost luate de ape (VIDEO)

Astfel, potrivit unui bilanţ al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) remis miercuri NewsIn, care prezintă bilanţul inundaţiilor de marţi, de la ora 6.00, până miercuri, la ora 10.00, în urma ploilor torenţiale, însoţite de descărcări electrice, vânt puternic şi grindină, precum şi a viiturilor şi creşterii rapide a nivelului apelor, au fost afectate peste 95 de localităţi din 27 de judeţe (Alba, Arad, Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Iaşi, Mehedinţi, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea).

De asemenea, potrivit IGSU, inundaţiile au făcut şi o victimă, după ce o femeie din judeţul Alba a murit, după ce casa i-a fost luată de o viitură. Totodată, 160 de persoane au fost evacuate, din care 99 în judeţul Arad, 45 în judeţul Alba, 15 în judeţul Cluj şi una în judeţul Sălaj.

În total, se arată în bilanţul Inspectoratului, au fost inundate 1.873 locuinţe şi gospodării, 1.065 hectare teren agricol, 1.928 hectare păşuni, fâneţe şi păduri, 2 km drumuri naţionale, 37 km drumuri judeţene, 91 km drumuri comunale, 103 poduri şi podeţe, iar 424 fântâni au fost colmatate.

Pentru limitarea efectelor produse de fenomenele meteorologice, au acţionat 933 de angajaţi ai Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, alături de alţi peste 670 angajaţi din cadrul structurilor MAI, Administraţiei Drumuri Naţionale şi a altor structuri. În total, s-a intervenit cu 502 mijloace de intervenţie, din care 332 din dotarea inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Cele mai afectate judeţe au fost Cluj, Alba şi Neamţ. Astfel, în judeţul Cluj au fost afectate 900 de locuinţe şi gospodării din 15 localităţi, 577 hectare teren agricol şi păşuni, 44,6 km drumuri judeţene şi comunale şi 129 de fântâni.

În judeţul Alba, au fost inundate 600 de locuinţe şi gospodării din 18 localităţi, 935 hectare teren arabil, păşuni şi fâneţe şi 38 de străzi. De asemenea, şapte case au fost avariate sau distruse, 41 de poduri şi podeţe au fost afectate, iar 210 fântâni sunt inutilizabile. Pe două drumuri naţionale (DN 1 şi DN 74) şi alte opt drumuri comunale se circulă cu dificultate, iar două drumuri judeţene sunt colmatate.

La nivelul judeţului Neamţ, au fost afectate 168 locuinţe şi gospodării, 32,2 km drumuri naţionale, judeţene şi comunale, 26 poduri şi podeţe şi 49 de fântâni din 13 localităţi.

Nu mai puţin de 23 de judeţe sunt în pericol de inundaţii până joi, la ora 16.00, potrivit unei avertizări hidrologice cod portocaliu şi galben emise de hidrologi, în urma căreia Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerului Mediului a alertat prefecturile din zonele vizate.

Codul portocaliu vizează judeţele Botoşani, Sălaj şi Satu Mare, iar cel galben este valabil tot în acestea, dar şi în Argeş, Bacău, Bihor, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Cluj, Covasna, Dolj, Gorj, Iaşi, Harghita, Maramureş, Mehedinţi, Neamţ, Prahova, Suceava, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

În judeţele aflate sub avertizare hidrologică sunt aşteptate scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie cu efect de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelot de inundaţie şi atenţie.

Bazinele hidrografice afectate sunt Vişeu, Iza, Tur, Someşul Mic, Craşna, Barcău, Crişul Repede, Bega, Timiş, Barzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Jiu, Olt, Argeş, Prahova, Siret, Prut.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu