Detaliile unui program social unic: pensionarii din Galaţi sunt învăţaţi să folosească telefonul inteligent pentru „a vorbi aceeaşi limbă cu nepoţii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Programul prin care pensionarii gălăţeni sunt învăţaţi să folosească telefonul inteligent este lansat de Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia” şi deja se anunţă o participare foarte numeroasă. Cursurile sunt gratuite şi vor începe în 16 martie. Dacă va exista cerere, ele ar putea fi reluate.

Zeci de pensionari din Galaţi vor participa la un program social unic lansat de Biblioteca Judeţeană „V.A. Urechia”. Pe parcursul unor cursuri care vor dura aproximativ trei săptămâni pentru fiecare modul, ei vor învăţa de la specialiştii în IT tot felul de secrete ale tehnologiei moderne, care să-i ajute să se descurce mai bine în lumea supertehnologizata în care trăim.

Programul se numeşte „Senior Computer” şi este la bază o iniţiere în utilizarea computerului (cursuri care s-au mai desfăşurat şi în anul trecut), dar şi - în premieră - de folosire a telefonului mobil inteligent (aşa-numitul smartphone), a internetului şi a unor programe specializate, mai ales pentru partea de comunicare.

Primul modul al cursurilor va începe pe data de 16 martie 2020, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Judeţene „V. A Urechia”, în colaborare cu Fundaţia „Andreiana Juventus”. Deocamdată, zeci de persoane şi-au anunţat dorinţa de a participa, aşa că nu este exclus să existe şi alte module de curs în perioada ulterioară.

„Programul se adresează seniorilor dornici să descopere şi să-şi dezvolte aptitudinile de tehnoredactare şi comunicare virtuală, deschişi la experienţe noi şi cu dorinţa de a petrece timp de calitate la bibliotecă. Mai mult, suntem conştienţi că mulţi vârstnici au rude, copii, nepoţi plecaţi în alte oraşe din România sau în afara ţării, de aceea ne dorim, astfel, să îi ajutăm să înveţe să utilizeze noua tehnologie pentru a fi permanent în contact cu cei dragi”, ne-a declarat Corina Dobre, managerul bibliotecii judeţene.

Activităţile se vor desfăşura în două etape. În prima fază, care durează două săptămâni, se vor preda noţiunile necesare, cursurile fiind de două ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână. În a treia săptămână (etapa 2)  se va face „fixarea, aprofundarea şi dezvoltarea cunoştinţelor dobândite”.

„Acest proiect îşi propune să aducă un echilibru între cunoştinţele deţinute de persoanele din grupul ţintă şi nivelul tehnologic al societăţii, să înlăture unele cauze de inadaptare ale acestora şi a senzaţiei de inutilitate, să ajute la formarea unei comunităţi pe baza unor interese comune, să faciliteze participarea instituţiei bibliotecii la dezvoltarea unor abilităţi şi capacităţi şi la obţinerea unor rezultate pozitive în dezvoltarea personală a participanţilor”, spun cei de la bibliotecă.

„Este o activitate inedită, care sper că-mi va fi de folos. Nepoţii mei îmi povestesc deseori despre lucrurile pe care le fac pe telefon sau pe calculator, însă eu nu ştiu foarte multe despre asta. Mă gândesc că dacă învăţ nişte lucruri vom putea să fim mai apropiaţi, să vorbim, cum s-ar zice, aceeaşi limbă”, ne-a spus Ştefan Panait (76 ani), unul dintre pensionarii deja înscrişi în program.

Activităţile se vor desfăşura la sediul filialei din Micro 40, str. 1 Decembrie 1918 nr. 25, corp V, etaj 1, în incinta Filialei nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală, în sala Internet, unde există mobilier (mese, scaune) şi echipamente (computere, imprimantă, scaner).

Cei care doresc să obţină mai multe detalii cu privire la Programul „Senior Computer” pot să le afle dacă sună la numerele 0737.042.202 sau 0771.603.819.
 

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Brenciu, blocat cu familia în Kuala Lumpur: „Ne-am luat destinul în propriile mâini"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Povești din noaptea cutremurului care a zguduit România pe 4 martie 1977. Ce i-a făcut Rică Răducanu unui coleg chiar în timpul seismului
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul