Demolarea unei clădirii istorice din centrul oraşului Galaţi, oprită de Direcţia de Cultură şi Patrimoniu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imobilul de Galaţi pe care Direcţia de Cultură vrea să-l salveze FOTO Asociaţia Mila 80

Potrivit conf.univ.dr Cătălin Negoiţă, directorul amintitei instituţii, proprietarul imobilului de pe strada Nicolae Bălcescu 17 şi Primăria Galaţi au primit notificări în acest sens, urmând să se parcurgă în continuare toate etapele legale.

Controverse încinse la Galaţi după ce „pe surse” s-a aflat că o clădire istorică din centrul oraşului Galaţi (una dintre foarte puţinele imobile vechi rămase în picioare în urbe) va fi demolată în câteva zile de proprietarul acesteia, care ar fi obţinut deja toate avizele necesare.

De altfel, de circa o săptămână imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu nr 17 (vizavi de restaurantul „La Cosoreanu”) este în curs de împrejmuire cu un gard de protecţie, iar muncitorii prezenţi la faţa locului au confirmat că urmează o demolare fără restricţii.

Informaţia a fost confirmată şi de Primăria Galaţi, care a precizat că respectiva clădire, cu trei niveluri, nu este monument istoric sau de arhitectură şi nici nu face parte din zona de protecţie a ansamblului istoric Bălcescu, deci poate fi demolată la solicitarea proprietarului. Asta deşi clădirea este foarte veche, are elemente arhitecturale excepţionale şi este una dintre puţinele rămăşiţe ale Galaţiului interbelic.

„Cheia” întregii conjuncturi este conţinută, din câte explică Marius Mitrof, consilier la Direcţia de Cultură şi Patrimoniu Galaţi, de o decizie destul de controversată a Consiliului Local. „Imobilul din Galaţi, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17, se află în afara zonei protejate stabilite prin PUZ- Zone construite protejate din municipiul Galaţi, aprobat prin HCL nr. 63 din februarie 2015. În această situaţie, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Galaţi, ca instituţie publică, nu are competenţe”, spune Mitrof.

Aşa se face că în momentul în care a fost emisă autorizaţia de demolare (care este bazată, din ce explică Primăria, pe amintita HCL, pe legislaţia în vigoare, dar şi pe o expertiză tehnică ce arată că ar avea risc seismic major), Direcţia de Cultură şi Patrimoniu nici nu a fost consultată sau măcar informată.

„Ştim că aşa este procedura legală, însă având în vedere poziţia şi importanţa imobilului, ar fi fost corect să fim măcar notificaţi. Nu credem că această ultimă bucăţică de istorie a oraşului trebuie pusă la pământ, ci conservată. De aceea, am notificat Primăria şi pe proprietar să oprească demolarea. Noi vrem să îl clasăm ca monument istoric, am cerut deja asta, demers care opreşte orice modificare a lui până când nu va exista o decizie contrară”, ne-a declarat Cătălin Negoiţă, directorul Direcţiei de Cultură şi Patrimoniu Galaţi.

Acesta ne-a mai spus că deşi starea clădirii ar încadrată în gradul I de risc seismic, s-ar putea face demersuri măcar pentru păstrarea superbei faţade, aşa cum se întâmplă în marile oraşe europene şi cum, de altfel, prevede şi legislaţia naţională pentru situaţiile în care un imobil cu valoare istorică sau arhitecturală este imposibil de reparat.

Despre imobilul de pe Bălcescu 17

Clădirea de pe Bălcescu 17 a aparţinut acum un secol Anei Corvissianu (membră a unei familii de vază a comunităţii gălăţene din secolele XIX şi XX). În perioada dintre războaie funcţiona la parterul clădirii de pe strada Mavromol/Berthelot (azi Nicolae Bălcescu) un magazin de pălării şi postavuri, dar şi un magazin de blănuri al lui Marcus Beniamin.

În anul 1934 imobilul este consemnat ca fiind proprietatea Victoriei Găitan. În 1940 clădirea este ipotecată şi ajunge în posesia Băncii Saul Amar&co. Aceasta o vinde familiei Leon şi Ghizela Drimer. De la aceştia este naţionalizat în timpul regimului comunist.

Din 1950 clădirea a fost locuită de chiriaşi ai primăriei iar la parter sunt menţinute spaţiile comerciale. După 1990 construcţia nu mai beneficiază de nici o reparaţie şi intră într-un evident proces de degradare. În 2004 este revendicată şi retrocedată. Parterul îşi păstrează caracterul comercial şi chiriaşii sunt menţinuţi în ciuda neglijenţei şi chiar a răului tratament aplicat clădirii.
 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima