Delicioasa saramură de pui oltenească. De ce folosesc oltenii două ingrediente care nu se găsesc în acest gen de mâncare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Saramură de pui oltenească Foto: Valentin Trufaşu

Preparatul culinar se distinge de saramurile obişnuite prin ingrediente mai puţin folosite la acest fel de mâncare. Oltenii au venit cu propria versiune asupra saramurii de pui, care se deosebeşte de saramura ţărănească prin mixajul de plante aromatice pe care le conţine.

Saramura de pui oltenească conţine tarhon, care are gust mentolat, şi leuştean, folosit în special la ciorbe. La saramura clasică, carnea este friptă pe grătar, iar apoi se face o zeamă de saramură, ce conţine legume, peste care se adaugă cimbru, usturoi, piper, iar la urmă şi verdeaţă pentru aromă şi decor.

”Saramura oltenească face notă distinctă faţă de celelalte saramuri prin două plante aromate care sunt folosite mai rar şi, în general, nu la asemenea preparate culinare. Este vorba de tarhon, care se foloseşte de obicei în mâncărurile cu specific ardelenesc şi leuşteanul, care, de regulă, se foloseşte în borşurile moldoveneşti”, explică Nichi Mărăcine, maestru de artă culinară.

Ingrediente:

-Un pui întreg sau şase pulpe;

-Roşii-un kilogram;

-Ardei gras-0,5 kilograme;

-Usturoi-50 de grame;

-Ulei de floarea soarelui-30 de mililitri;

-Sare-5 grame;

-Piper-2 grame;

-Tarhon-un gram;

-Oţet-50 de mililitri;

-Leuştean-un gram.

Roşiile nu trebuie să ajungă tocană

Combinarea tarhonului şi leuşteanului cu usturoiul, roşia şi ardeiul gras face deliciul preparatului pregătit de olteni. Tarhonul trebuie folosit în cantitatea prevăzută în reţetă, pentru că altfel ingredientul poate da saramurii un gust mult prea mentolat.

”Pentru această reţetă putem folosi un pui întreg sau mai multe pulpe pentru a ne veni mai uşor când servim ulterior preparatul. Recomandarea  mea este să folosiţi pui de ţară sau, dacă nu e posibil, pui cumpăraţi. Puiul va fi tăiat apoi în două, iar fiecare din cele două jumătăţi va fi friptă pe grătar”, detaliază Nichi Mărăcine. 

Între timp, punem într-o cratiţă puţin ulei, strivim usturoiul şi îl adăugăm, pentru a-şi lăsa aroma. Tocăm roşiile în cuburi mai mari şi ardeiul gras, adăugându-le în ulei, şi amestecăm permanent până constatăm că ardeiul începe să se înmoaie. Asta nu înseamnă că roşiile trebuie să se transforme într-o tocană, deci e nevoie de atenţie pe acest aspect.

Punem apoi sarea şi puţin piper, după care adăugăm tarhonul, în cantităţi mici şi gustăm permanent, astfel încât să obţinem saramura pe care ne-o dorim. După ce închidem focul, adăugăm şi leuşteanul. Există şi varianta ca leuşteanul tocat să fie pus după ce saramura a fost adăugată peste pui în tavă.

Punem apoi apă într-o proporţie care să acopere carnea pe care am fript-o la grătar. Bucăţile de pui sau pulpele sunt puse într-o tavă, peste care se adaugă saramura, iar preparatul este acoperit  preţ de 15-20 de minute pentru ca aroma de jar să se întrepătrundă cu aromele din saramură. Saramura de pui oltenească se serveşte cu mămăligă şi ardei iute, după gust.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort