Analiză De unde vine expresia „a ţine de şase“. Pare să fie o invenţie a infractorilor, dar de fapt are origini eroice
0Expresia a fost folosită pentru prima oară în timpul Primului Război Mondial, după care a pătruns în majoritatea limbilor pământului, în toate având aceeaşi conotaţie: „a sta de pază”.
„A ţine de şase”. Cu siguranţă că aţi auzit această expresie de nenumărate ori şi că, în covârşitoarea majoritate a cazurilor, totul era legat de o activitate clandestină, fie că era vorba despre o ţigară trasă pe ascuns, departe de ochii profesorilor, în toaleta liceului sau că la mijloc era o partidă de pescuit în vreme de prohibiţie.
De altfel, expresia se regăseşte, ca un fel de tipar, în mai toate cărţile şi filmele despre lumea infractorilor, fie ei mici găinari sau gangsteri cu greutate. „A ţine de şase” este un fel de pretext de gag în filmele de comedie (a se vedea joaca de-a şoarecele şi pisica din minunatele filme ale lui Charlie Chaplin), dar capătă şi dimensiuni de-a dreptul instituţionale în filmele despre marii gansteri ai Americii.
Şi totuşi, absolut surprinzător, expresia nu s-a născut în lumea infractorilor, cu toate că a ajuns să fie confundată cu ea. Mai mult decât atât „a ţine de şase” este o invenţie relativ nouă (raportată la scara istoriei), căci a apărut de-abia în timpul Primului Război Mondial, adică acum doar un secol.
O invenţie din perioada romantică a aviaţiei militare
Primul război în care aviaţia a avut un rol activ a fost, fără îndoială, Primul Război Mondial, căci proaspăta invenţie a omului (să nu uităm că la 1914, momentul începerii războiului, avionul avea doar un pic peste un deceniu) părea să fie extrem de utilă în teatrul de operaţiuni militare.
„Iniţial, aeroplanul a fost considerat foarte bun pentru a spiona liniile inamice, însă la scurt timp strategii militari au ajuns la concluzia că ar fi şi mai bine dacă ar arunca şi câteva bombe peste inamic. În acest fel, războiul s-a mutat şi în aer, căci un avion nu putea fi atacat eficient decât de un alt avion”, ne dezvăluie contextul profesorul de istorie Adrian Toma.
Tocmai aceste lupte în aer, între aviatori, avea să producă expresia „a ţine de şase”, care apoi a fost preluată de toată lumea cu sensul de „a sta de veghe”.
„În fapt, acest şase nu este întâmplător, căci sistemul de navigaţie rudimentar din acea vreme i-a determinat pe piloţi să folosească, pentru orientare şi comunicare simplă, cadranul unui ceas. Astfel, 12 era codul pentru în faţă, 3 pentru dreapta, 9 pentru stânga şi, evident, 6 pentru partea din spate”, explică profesorul.
După câte ne-a explicat şi maistrul militar de aviaţie Georgică Ivan, potrivit tacticilor aviatice (rămase valabile şi acum), cel mai vulnerabil punct al unui avion de luptă rămâne partea din spate.
„Acolo este vizibilitatea cea mai proastă pentru pilot, acolo nu există, deseori, nicio gură de foc, deci acolo atacă inamicul şi acolo trebuie să fii atent. Tu, dar şi colegii tăi, care trebuie să-ţi vegheze spatele, tot la fel cum şi tu le veghezi lor coada. Adică se ţine de şase”, lămureşte lucrurile militarul.
Uite că nu suntem chiar aşa de francofoni!
Intrată în argoul tuturor aviatorilor în limba engleză („Watch your six”), expresia s-a răspândit rapid în toate limbile, devenind expresia absolută a statului de veghe, fie că asta se întâmplă în situaţii pozitive (cum ar fi protejarea unui camarad în luptă), fie că are ca scop ţinerea oamenilor legii departe de un răufăcător.
Interesant este că în lumea infractorilor exista deja o expresie asemănătoare, încă de prin secolul al XIX-lea, dar în limba franceză: „vingt-deux, voilà les flics”, adică „22, vin poliţiştii”. Însă expresia nu s-a consacrat, poate şi pentru că limba engleză a fost dominantă, în ultimul secol, în a impune cuvinte noi în celelalte limbi.
„Acest 22 nu vine de la cunoscuta revistă din România, ci de la obiceiul huliganilor parizieni de a purta un cuţit specific, cu lama de 22 de centimetri. De fapt, iniţial, 22 era un îndemn la luptă, la agresiune, după care, odată cu introducerea continuării voilà les flics, a căpătat conotaţii defensive, de pândă”, explică profesorul Adrian Toma.
Cu alte cuvinte, dat fiind că noi, românii, am preferat „şasele” englezesc în locul „duăzecişidoiului” franţuzesc, am dovedit, la urma urmelor, că nu suntem chiar aşa de francofoni precum se credea.