De Florii, ArcelorMittal Galaţi va realiza mai multe detonări controlate pentru demolarea unor piloni de susţinere de la buncărele goale ale fostului Furnal 6

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Operaţiunile – realizate de o companie specializată –  se desfăşoară respectând reglementările de sănătate, securitate şi cele de protecţie a mediului.

Furnalul 6 a fost dat în folosinţă în 1981 dar producţia s-a oprit în 1994 din cauza unei avarii majore.

De asemenea, Compania subliniază faptul că toate operaţiunile de demolare realizate până în prezent, au vizat echipamente învechite, care reprezentau un pericol atât pentru angajaţi, cât şi pentru mediu. Fierul vechi rezultat din demolări este reciclat intern.

Doar Furnalul 5, recent modernizat ca urmare a unei investiţii de 80 de milioane de euro, poate produce volumul necesar cerut de piaţă, la calitate ridicată, având costuri variabile competitive şi parametri reduşi de poluare.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare