De ce nu avem o ţară ca afară: coşurile de gunoi de la marginea E87, vandalizate la doar câteva zile de la montare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fotografiile apărute pe reţelele de socializare arată că respectivele coşuri au rezistat mai puţin de o săptămână, fiind rupte, smulse, aruncate cât colo. Gunoiul se aruncă în continuare la întâmplare, marginea E87 dintre Galaţi şi vama cu Republica Moldova fiind extrem de murdară.

Atentat la bunul-simţ pe marginea drumului european E87 (porţiunea dintre municipiul Galaţi şi vama cu Republica Moldova), acolo unde tone de gunoi sunt adunate săptămânal după ce au fost aruncate pe marginea şoselei de către cei aflaţi în trazit.

Zona este de altfel foarte murdară, după cum ne-a mărturisit unul dintre fermierii care cultivă o importantă suprafaţă agricolă cu ieşire la amintitul drum. „Este ceva de neimaginat. Ai impresia că unii adună gunoiul în maşină pe tot drumul lor, sau îl iau de acasă pentru a-l arunca pe marginea drumului. Este foarte multă mizerie, iar asta arată gradul nostru de civilizaţie foarte redus, ca popor”, ne-a spus inginerul Adrian Belciug.

Acesta ne-a mărturisit că în unele cazuri au adunat mizeria chiar angajaţii fermei lui. „Eu cultiv şi vând, printre altele, şi legume de calitate, crescute sănătos. Vin clienţii să ia angro, iar la intrarea în fermă ce pot să vadă? Pamperşi, resturi menajere şi pungi? Cam odată la 4-5 zile pun un om să adune pe zona mea”, a spus fermierul.

De altfel, cei de la administraţia drumurilor strâng câteva tone de gunoi săptămânal de pe marginea E87, doar de pe porţiunea de circa 12 kilometri dintre Galaţi şi podul de peste Prut. Majoriatea sunt deşeuri care ar trebui să ajungă la pubelele şi nu lângă şosea.

Revoltător este că nu numai că şoferii nu se deranjează să folosească pubelele montate în refugiile de pe marginea şoselei, dar există şi numeroase acte de vandalism. La începutul verii, noile pubele amplasate de drumari au rezistat mai puţin de o săptămână.

Unele dintre acestea a fost rupte, altele au fost incendiate, iar altele au fost pur şi simplu furate cu totul. Autorităţile spun că cele mai mari probleme le fac şoferii de camion originari din spaţiul ex-sovietic, care nu au niciun fel de respect faţă de regulile legate de curăţenia din spaţiile publice.
 

Mai multe pentru tine:
Care este cel mai mare „viciu” al Dacianei Sârbu?! De abia acum a recunoscut! „De patru-cinci ori pe zi!”
Prima Doamnă din Oman primește o distincție fără precedent! I-a fost înmânată chiar de soțul ei, sultanul Haitham bin Tarik Al Said
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Din ce cauză tot mai mulți tineri se îmbolnăvesc de cancer de colon. Mâncarea care îi îmbolnăvește
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Lancôme Bestseller în România: Parfumuri iconice, mascara virală și skincare premium pentru cadouri de lux
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Mariana Moculescu, mesaj dur pentru Alexandra Velniciuc „Nu înțeleg cine stă în spatele acestor decizii” De ce nu a fost lăsată în primă instanță să intre la priveghi și cum a apărut apoi alături de Nidia UPDATE