De ce învăţăm mai bine din eşecuri decât din succese. Cele cinci cuvinte care te pot împinge spre reuşite pe bandă rulantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eşecul este doar un pas din drumul spre succes

Unii specialişti consideră că perfecţioniştii au cele mai mizerabile vieţi, presărate cu boli, insuccese în carieră şi drame în viaţa personală. La polul opus se situează cei care au învăţat de mici să se detaşeze de rezultat şi să înveţe permanent din erorile pe care le fac.

Când vorbim de greşeli, s-a constatat că o parte dintre noi învaţă mai bine prin aplicarea unor măsuri coercitive. În prezent, funcţionează din ce în ce mai bine recompensa, în special la copii. ”Omul mai are încă în ADN-ul lui diverse programe, care îl fac să creadă că învaţă mai uşor din suferinţă, din teroare, din lipsuri, din durere”, explică psihologul Stelian Chivu.

Cu toate acestea, eşecul este drumul care pavează practic drumul către succes. Cel mai banal exemplu este un copil care cade. Nu va rămâne jos, ci se va ridica râzând şi îşi va vedea de joacă, fără să se întrebe măcar o dată de ce i s-a întâmplat asta.

Este important de făcut aici o nuanţare. Este posibil ca pentru unele persoane un anumit rezultat să constituie un eşec, însă pentru alţii lucrurile să stea exact invers. Se şi spune că ”eşecul nu este o cădere, ci actul de a te ridica”.

Secretul succesului este să vrei să câştigi, dar să ştii să şi pierzi. Succesul îşi trage practic forţa din eşec. Asta înseamnă detaşare de rezultat, oricare ar fi el, dublată de o învăţare permanentă din greşeli. Pentru unii dintre noi este o  banalitate să facă anumite lucruri, pe când pentru alţii reprezintă succese importante. De pildă, unei persoane născută într-o zonă montană i se pare ceva obişnuit să urce zilnic muntele, dar pentru una  care nu este  obişnuită cu aşa ceva reprezintă un succes.

”Important este să nu cuplezi pe energia eşecului. Sunt persoane care după câteva eşecuri intră în depresie, dezvoltă tot felul de fobii, atacuri de panică şi stări anxioase pentru că s-au lăsat cuprinşi de această energie a insuccesului”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Eşecul ca o provocare

Cuplarea pe tot ceea ce înseamnă succes se face prin abordarea eşecurilor ca pe nişte provocări. Ele sunt o oglindă pentru noi, deoarece ne vor arăta întotdeuna ce nu am făcut bine, oricât de mult am încerca să ascundem sau să negăm asta. De asta se şi spune că ”adevărul te va elibera, dar mai întâi te va enerva la culme”.

Există câteva condiţii simple pentru ca oricare dintre noi să aibă succes vizavi de ceea ce îşi doreşte. Prima şi cea mai importantă condiţie este să faci ceea ce îţi place. Nu poţi spune însă că nu îţi place să te duci dimineaţa la serviciu. Dacă nu mai doreşti să faci asta, munceşte ca să devii antreprenor, iar atunci îţi vei face singur programul.

Sunt cinci cuvinte care au forţa de a aduce succesul: vreau, pot, acţionez, am şi dăruiesc. Pentru că nu este suficient să vrei ceva, e necesar să ştii că şi poţi face acel lucru. Vital este apoi să şi acţionezi, altfel totul va rămâne la nivel de teorie. Odată ce ai obţinut ceea ce îţi doreai, important este să şi dăruieşti.

”Lucrurile sunt, de fapt, foarte simple. Dacă vezi jumătatea goală a paharului, vei rezona cu eşecul, pe când dacă înveţi să vezi jumătatea plină a paharului, succesul îşi va face loc în viaţa ta”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Crăciun regal colorat la Sandringham. Prințesa Kate a ales carourile, iar Regina Camilla roșul
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
O companie cunoscută își închide toate cele 17 magazine din România. Au fost anunțate deja lichidări masive de stocuri
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie