Dascălii gălăţeni refuză categoric "ajutorul" politic în demersurile lor sindicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Sindicatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi spune că are forţa necesară de a se lupta cu guvernanţii şi nu vrea ca anumite partide să câştige în imagine prin intermediul nemulţumirilor profesorilor

Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Galaţi protestează faţă de modul cu totul nepotrivit în care unii oameni politici încearcă să se folosească de nemulţumirile cadrelor didactice şi să anexeze mişcările sindicale în interes politic propriu.

Nemulţumirea a apărut după ce un politician local, care a ocupat cu ceva vreme în urmă un fotoliu de inspector şcolar adjunct, a ieşit într-o conferinţă de presă politică şi a anunţat o serie de proteste pe care cele trei sindicate din educaţie din Galaţi ar urma să le organizeze de Ziua Educaţiei, în condiţiile în care, cel puţin SIP Galaţi nu a fost informat despre  acest protest.

"Noi am organizat proteste încă din 9 septembrie 2010, când am pichetat Prefectura Galaţi şi când am transmis un mesaj cât se poate de clar tuturor partidelor politice, de la care aşteptăm să se reformeze şi să îşi asume responsabilitatea pentru situaţia în care a ajuns ţara (inclusiv cadrele didactice) ca urmare a guvernărilor post-decembriste. Asigurăm atât clasa politică, cât şi presa, că în Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Galaţi nu există «vid de putere» şi că activitatea se desfăşoara în acelaşi mod profesionist ca şi până acum", spune Lidia Antoniu, vicepreşedintele Sindincatului Învăţământului Preuniversitar Galaţi.

"Spunem foarte clar, tuturor celor care au în intenţie confiscarea mişcărilor sindicale - «Jos mâinile!» - concentraţi-vă pe reforma necesară în partidele dumneavoastră - faceţi legi drepte, în folosul tuturor românilor!", mai spune Lidia Antoniu.

Mai multe pentru tine:
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Testul cu 5 întrebări pe care fiecare adult ar trebui să-l treacă dar mulți nu reușesc!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Bizarul văl de pe fața reginei, când venea vorba de nora nimfomană. Elisabeta era celebră pentru strictețea sa
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cinci zodii au parte de schimbări majore și revelații importante în perioada 2–8 martie 2026. Scorpionii trec printr-un proces de renaștere