Daniel Funeriu: „Nu vrem să vampirizăm tot ce atingem, aşa cum au făcut toate partidele politice din România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Funeriu

Declaraţia a fost făcută la Galaţi, acolo unde o delegaţie a Fundaţiei Mişcarea Populară s-a deplasat pentru a pune bazele unei filiale. Niciunul dintre cei patru lideri prezenţi la Galaţi nu au putut confirma transformarea în partid politic. Au spus, aproape la unison, că decizia va veni de la membrii Fundaţiei.

După câteva ore de discuţii cu viitorii membrii ai Fundaţiei, Marian Preda, Daniel Funeriu, Cristian Diaconescu şi Sebastian Lăzăroiu au fost supuşi unui alt tir de întrebări, de data aceasta din partea presei. Evident, cea mai la „arzătoare” problemă a fost cea legată de tranformarea Fundaţiei în partid politic.

„În momentul în care proiectul Mişcarea Populară va fi unul matur, în momentul în care vom avea platforma definitivată, vom supune votului oamenilor noştri viitorul acestei fundaţii. Până atunci, nu se pune problema implicării noastre politice, nu ne interesează nicio construcţie politică. În momentul de faţă, am aflat şi noi că există o iniţiativă de formare a unor grupuri parlamentare şi că cei care fac parte din această iniţiativă spun că se vor numi Partidul Popular. Nu suntem implicaţi. Aşteptăm şi noi să vedem cine sunt şi apoi vom comenta”, a declarat preşedintele Fundaţiei, Marian Preda.

Afirmaţii întărite şi de consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu. „Dacă, într-o formă sau alta, bagajul nostru poate fi folosit pentru altă formă de dialog, de ce nu, nici noi nu vă putem spune, depinde foarte mult de implicare. Oamenii înţeleg mai greu, se aşteaptă mai mult să fie un partid politic pentru anumite pârghii, au întrebări pe care le pun celor cu care se întâlnesc, este o oarecare stare de confuzie într-o societate în care 68% dintre oameni trăiesc în afara politicii”, explică Diaconescu.

Fostul ministru al educaţiei din Guvernul Boc, Daniel Funeriu, a fost şi mai categoric spunând că Mişcarea Populară nu vrea să facă aceleaşi greşeli pe care le-au făcut celelalte partide politice.

„Partidele politice au vampirizat tot ceea ce au atins, tot ceea ce genera încredere. Este un scenariu pe care noi nu vrem să-l repetăm. Scopul nostru este acela de a aduce încredere în viaţa publică, de a crea acel portofoliu de oameni şi de idei cu care să mergem mai departe. Acum suntem în stadiul în care creăm acest portofoliu de oameni şi idei”, a explicat Funeriu.

Sebastian Lăzăroiu a fost mai scurt în explicaţii, dar la fel de ferm. „S-ar putea să ajungem în septembrie, octombrie să constatăm că oamenii nu vor să ne transformăm în partid politic. Şi poate că au dreptate... de ce să mai facă un partid de 1%?”, a concluzionat acesta.

Mai multe pentru tine:
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie