"Cuziştii" s-au distrat de minune la tradiţionala lor serbare de sfârşit de an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cei mai frumoşi boboci au fost premiaţi

Nu au lipsit dansurile moderne, colindele tradiţionale interpretate de corul condus de profesoara de religie, colinde internaţionale interpretate în engleză şi italiană, scenete care rememorau momentul sfânt al naşterii lui Iisus, dar şi scenete în care s-a parodiat Crăciunul.

Elevii şi profesorii Colegiului Naţional "Alexandru Ioan Cuza" din Galaţi au sărbătorit joi, la Teatrul Muzical, tradiţionala serbare de Crăciun, aşteptată un an întreg de cuzişti.

Programul a fost şi în acest an extrem de diversificat! Dansuri moderne la care au luat parte membrii unor trupe consacrate de dans din oraş, colinde tradiţionale interpretate de corul condus de profesoara de religie, colinde internaţionale interpretate în engleză şi italiană, scenete care rememorau momentul sfânt al naşterii lui Iisus, dar şi scenete în care s-a parodiat Crăciunul.

Mai precis tineri au glumit pe seama tendinţelor comerciale care însoţesc în societatea modernă această sărbătoare. Serbarea s-a încheiat cu un pluguşor tradiţional.

Sarea şi piperul au constituit-o prezentatorii, elevi de clasa a XII-A, care au dovedit că au un imens capital de imagine în şcoală şi care pot concura orice "entertainer" cunoscut.

Nu lipsit nici tradiţionalul concursul de "Miss şi Mister Boboc", numerele din serbare fiind îmbinate cu probele concurenţilor. Pe lângă probele de dans şi de cultură generală, bobocii au avut de trecut şi o probă în care au fost puşi să danseze ţinând în gură linguriţe şi ouă!

Finalul a fost extrem de emoţionant pentru ca întreaga sală i-a cântat "La multi ani" profesoarei Maria Hâncu , cea care ani la rând a organizat serbările de Crăciun şi care anul acesta îşi încheie cariera didactică.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort