Cupa Hagi Danone a ajuns la final! Oţelul Galaţi este printre cele opt echipe care se vor confrunta în turneul final

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Micii oţelari vor merge la Arad, pe 31 mai şi 1 iunie.

Cele mai bune echipe de juniori din România, câştigătoare ale celor şapte etape zonale disputate anul acesta şi campioana en-titre – Atletico Arad, participă pe 31 mai şi 1 iunie la turneul final de la Arad. Printre cele opt echipe se numără şi Oţelul Galaţi, care a câştigat turneul din 6-7 aprilie.

Pe lângă Oţelul Galaţi, alte şase echipe se se vor alinia la startul competiţiei: CFR Cluj, CSS Corabia, SC Junior Vaslui, Interstar Sibiu, Electrica Timişoara, Petrolul Ploieşti şi campioana en-titre, Atletico Arad. Acestea vor fi împărţite în două grupe, urmând ca primele două clasate să se califice în semifinale.

Vineri se vor disputa meciurile din grupa A, de la orele 08.30, 11.30 şi 18.00 şi din grupa B, de la orele 09.30, 12.30 şi 19.00. Sâmbătă vor avea loc semifinalele de la orele 9.00, şi finala, de la ora 16.00.

Ceremonia de premiere va avea loc sâmbătă la ora 17.00 şi va fi onorată de prezenţa domnului Gheorghe Hagi, ambasadorul Cupei „Hagi Danone”. Vor fi premiate primele trei echipe clasate precum şi jucătorii remarcaţi cu titlurile de cel mai bun portar, cel mai tehnic jucător, cel mai bun jucător şi golgheterul turneului final. 

Cupa „Hagi Danone” este parte integrantă a turneului Danone Nations Cup, destinat copiilor între 10 şi 12 ani, şi organizat de grupul Danone din anul 2000. La nivel mondial, Danone Nations Cup este cea mai importantă competiţie fotbalistică pentru copiii sub 12 ani, susţinută de FIFA. Câştigătoarea Cupei ”Hagi Danone” va reprezenta România la Finala Internaţională Danone, la care vor participa 32 de ţări. În toamnă, la Londra, între 5 şi 7 septembrie, campionii noştri se vor întâlni cu marele fotbalist francez Zinedine Zidane, ambasadorul Danone Nations Cup.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie