Cum va fi vremea în weekendul 11-12 mai. Meteorologii au revizuit prognoza iniţială pentru mai multe zone

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Arhiva Adevărul

Astfel, dacă în zilele trecute a fost avansată varianta că sâmbătă şi duminică va fi destul de frig (cu maxime de până la 20 de grade Celsius), lucrurile se pare că nu vor sta chiar aşa. În ciuda faptului că vor fi ploi extinse, temperaturile ar putea ajunge şi până la 25 de grade Celsius.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) vremea va fi în continuare instabilă în cea mai mare parte a ţării. Nici sâmbătă şi nici duminică nu prea e vreme de umblat pe afară fără umbrelă, însă veste bună este că temperaturile vor fi ceva  mai ridicate decât se estima zilele trecute.

În special în sudul ţării şi în sud-est se vor atinge sâmbătă şi duminică valori de până la 25 de grade Celsius, faţă de cele maximum 20 de grade despre care se vorbea până acum.

Vestea proastă este că sunt anunţate şi ploi şi se vor semnala înnorări în mai multe regiuni, în special în Dobrogea, în Muntenia şi în sudul Moldovei.

Cei care se gândesc la un weekend la munte ar face bine să ţină cont că la altitudinile de peste 1.000 de metri va fi destul de frig. Maximele diurne nu vor trece de 10 grade nicăieri în zonele montane, iar noaptea mercurul din termometre va tinde către temperatura de îngheţ. În plus, sunt şanse de averse cam peste tot, dar mai ales în Carpaţii Orientali şi de Curbură.

Nici pe litoral nu va fi tocmai plăcut, căci va ploua sâcâitor, iar vântul va fi destul de activ pe malul mării.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online