Cum puteţi obţine ajutorul de la Primărie pentru încălzirea locuinţei. Ce acte trebuie şi cine are dreptul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este important de ştiut că de ajutorul pentru încălzire beneficiază nu doar cei care sunt branşaţi la sistemul centralizat, ci şi persoanele cu venituri mici care îşi încălzesc locuinţa cu lemne, cărbuni, gaze, energie electrică ori combustibil de origine petrolieră.

În fiecare lună, până la data de 20, persoanele îndreptăţite să primească ajutor pentru încălzirea locuinţei pot depune cereri la administraţia publică locală din localitatea de domiciliu.

Următorul termen limită de depunere a cererilor este 20 noiembrie şi vizează ajutorul de încălzire începând cu luna decembrie. 

Este important de ştiut că singura condiţie de acordare a ajutorului este plafonul de venit pe membru de familie, ceea ce înseamnă că beneficiază atât cei branşaţi la sistemul centralizat (autorităţile tocmai au anunţat că furnizarea căldurii va începe în câteva zile), dar şi cei care-şi încălzesc casa cu surse de orice fel (gaze, electricitate, lemne, cărbuni samd)

Potrivit biroului de informaţii publice al Primăriei Galaţi, solicitanţii ajutorului pentru încălzirea locuinţei pot obţine formulare tipizate  de cerere şi declaraţie pe propria răspundere, astfel: pentru energia termică în sistem centralizat - de la asociaţiile de proprietari; pentru abonaţii casnici care utilizează energia termică - de la SC Calorgal SA Galaţi  (cu sediul în str.Crizantemelor nr.6); pentru gaze naturale, energie electrică şi combustibili solizi sau petrolieri - de la Compartmentul Ajutoare pentru Încălzire - din Str. Traian nr 246 (incinta fostului Liceu Traian).

De asemenea, cererile tipizate se pot descărca şi de pe site-ul Primăriei: www.primaria.galati.ro.

Cine beneficiază

De ajutoarele pentru încălzirea locuinţei pot beneficia consumatorii vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei energie termică furnizată în sistem centralizat şi care au un venit net mediu lunar pe membrul de familie de până la 786 lei în cazul  familiilor şi de 1.082 lei în cazul persoanelor singure.

În cazul consumatorilor vulnerabili care utilizează pentru încălzirea locuinţei gaze naturale, energie electrică şi lemne, cărbuni, combustibili petrolieri, pot beneficia de ajutoare de încălzirea locuinţei  familiile şi persoanele singure a căror venit net  mediu lunar pe membru, respectiv al persoanei singure este de până la 615 lei,  în conformitate cu prevederile OUG nr. 27/2013  pentru modificarea şi completarea OUG nr. 70/2011 privind măsurile de protecţie socială pentru perioada sezonului rece.

În cazul solicitării ajutoarelor pentru energia electrică, anchetele sociale se efectuează obligatoriu pentru toate situaţiile, în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării cererii, în vederea verificării sistemului de încălzire utilizat.

Informaţii suplimentare pot fi obţinute de la Primăria Galaţi – Compartimentul Ajutoare pentru Încălzire din str Traian nr 246 (incinta fostului Liceu Traian) telefoane : 0236 488 444, 0336 102111 sau de pe site-ul  www.primaria.galati.ro.

La completarea cererii, titularul are obligaţia de a menţiona corect componenţa familiei, veniturile membrilor acesteia, precum şi bunurile mobile şi imobile deţinute.

Cererile şi declaraţiile pe propria răspundere vor fi completate cu majuscule, datate şi semnate de reprezentantul familiei (solicitant), fără modificări sau ştersături şi trebuie să conţină un număr de  telefon de contact. 

Un titular are dreptul legal  la o  singură măsură de protecţie socială, funcţie de tipul de încălzire a locuinţei (energie termică, gaze naturale,energie electrică sau lemne, cărbuni, combustibili petrolieri).

Titularul are obligaţia de a comunica Primarului, prin depunerea la Compartimentul Ajutoare pentru Încălzire, a unei noi declaraţii pe propria răspundere, orice modificare intervenită în componenţa familiei şi a veniturilor acesteia, în termen de 5 zile de la data modificării.

În situaţia în care familiile şi persoanele singure îndeplinesc condiţiile de acordare a ajutorului pentru încălzirea locuinţei pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului de ajutor pentru încălzirea locuinţei se face începând cu luna depunerii cererii, dacă aceasta este depusă până pe 20 ale lunii. 
Program cu publicul:Luni – Joi: 8:30 – 16:00; Vineri: 8:30 – 13:30.

Ce acte sunt necesare

- copii după actele de identitate ale solicitantului şi membrilor familiei (B.I./C.I, carte de identitate provizorie, certificate de naştere pentru minori);

- copie după certificat de căsătorie ;

- copie după hotărâre de divorţ;

- copie după hotărâre de încredinţare minor şi altele;

- documente privind calitatea de proprietar sau chiriaş (copie contract vânzare-cumpărare, contract închiriere);

- pentru detinatorii de autoturisme si/sau motociclete: copie dupa certificatul de inmatriculare al  acestora.

- venitul net realizat în luna anterioară depunerii cererii, pentru toţi membrii familiei, (copii după cupoane de pensii, adeverinţe de salariu cu venitul net şi alte drepturi băneşti, adeverinţe de elev/student cu tipul şi cuantumul bursei cu excepţia  burselor de studiu şi a burselor sociale etc.).

- confirmarea asociaţiei de proprietari privind numărul persoanelor care participă la cheltuielile de întreţinere.

Persoanele care se încălzesc cu electricitate sau gaze trebuie să aducă şi o copie după ultima factură de electricitate sau de gaze, după caz.

Mai multe pentru tine:
Scandal uriaș în Corbeanca. Copiii primesc mâncare de la firma consiliului local la un preț peste lege. Părinții, obligați să semneze contracte. Firma a funcționat fără autorizație de catering: „Își bat joc de copii”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Venită parcă din basme, e prințesa europeană care a cucerit Gala Premiilor Nobel. A strălucit în rochie de zână, cu o tiara deosebită
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Secretul piftiei perfecte! Ce carne trebuie să folosești ca să iasă limpede și gustoasă
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!