Cum evităm ataşamentul de lucruri, un sentiment care poate deveni obsesie. Vindecarea prin iertarea pentru alegerile făcute

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ataşamentul faţă de bani, maşină, casă sau orice altceva poate conduce la boli grave

Mulţi dintre noi au preluat obiceiul de la părinţi şi societate de a acumula cât mai multe bunuri în timpul vieţii, făcând chiar un scop din asta. "Strategia" poate fi extrem de nocivă, mai ales când cei în cauză se văd puşi în situaţia de a renunţa la o parte dintre bunurile pe care le deţin.

Ca orice altă stare, ataşamentul are atât aspecte pozitive, cât şi altele mai puţin plăcute. ”Atât timp cât ataşamentul faţă de ceva sau cineva este armonios, el se va manifesta într-un mod constructiv. Când ataşamentul depăşeşte anumite limite, se ajunge la condiţionări şi implicit la suferinţă”, explică psihologul Stelian Chivu.

Una dintre manifestările negative ale ataşamentului este dependenţa faţă de un lucru, indiferent că ne referim la maşină, casă sau orice altceva. Ataşamentul este studiat şi tratat, acolo unde este cazul, de psihologia cognitivă. În urma studiilor de caz, psihologii au ajuns la concluzia că ataşamentul poate fi constructiv sau distructiv, când, spre exemplu, s-a defectat maşina, iar proprietarul cade în depresie pentru că nu ştie ce să îi facă ca să o repună în funcţiune.

Ataşamentul poate fi dobândit sau înnăscut, când el se transmite de la părinţi sau bunici la copii sau nepoţi. De pildă, o persoană este atât de mult ataşată de o meserie sau o casă, încât sentimentul se transmite şi la copii săi. Ataşamentul se poate manifesta emoţional, când, de exemplu, o persoană pierde o bijuterie şi suferă enorm, sau material, când cel în cauză priveşte cu detaşare un astfel de episod, având capacitatea de a trece rapid peste o astfel de pierdere.

Ataşamentul faţă de boală

”Ataşamentul emoţional se poate manifesta şi mai ciudat, în sensul în care unele persoane se pot ataşa de boala pe care o au. Am avut o pacientă care s-a îmbolnăvit la un moment dat, iar soţul a început să îi acorde foarte multă atenţie, pentru că se simţea cumva vinovat. Am făcut mai multe psihoterapii cu doamna respectivă şi am constatat că nu dorea, de fapt, să se vindece pentru că îi era frică că dacă s-ar întâmpla acest lucru, ar pierde afecţiunea soţului”, susţine psihologul Stelian Chivu.

Psihologii au identificat mai multe tipuri de ataşament: ataşamentul faţă de mâncare, ataşamentul faţă de locuinţă, ataşamentul faţă de gust şi faţă de sex, ataşamentul faţă de funcţie, de bani, de control, ataşamentul faţă de iubire, ataşamentul faţă de cunoaştere şi ataşamentul faţă de ideile proprii.

Ataşamentul exagerat faţă de lucruri poate conduce la boli psihice extrem de grave, cum ar fi tulburările bipolare (dublă personalitate). Acest sentiment dus la extrem poate apărea printr-un contact imediat, cum ar fi atingerea unui obiect, mângâierea sau strângerea lui în braţe, dar se poate manifesta şi prin văz sau miros, cum ar fi mirosul pielii dintr-o maşină.

Cum ajungem la nonataşament

Pentru a ne vindeca de ataşamentul nociv, specialiştii recomandă să ajungem la nonataşament, ce nu înseamnă lipsa oricărui sentiment, ci o stare echilibrată, care să ne permită să ne desprindem repede de ataşamentul de lucruri.

”Este în regulă să ţinem la anumite lucruri, dar nu excesiv, să nu ne legăm sentimental prea mult de ele. Nu trebuie să cădem nici în cealaltă latură, adică dacă avem un lucru şi nu ne îngrijim de el, nu înseamnă nonataşament, ci neglijenţă, insensibilitate, superficialitate sau chiar nesimţire, în unele cazuri”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Primul pas spre vindecare este să conştientizăm că am dezvoltat un ataşament excesiv faţă de anumite lucruri, urmând ca apoi să analizăm cum am ajuns la această stare şi cât de mult ne afectează viaţa.

Important în procesul de vindecare este nivelul de autocontrol pe care fiecare dintre noi îl are, dar şi puterea de a ceda şi a ne ierta pentru alegerile făcute. ”Nu este sănătos să suferim pentru că ne imaginăm că aşa se întâmplă cu maşina sau cu orice alt lucru. Cine se ataşează prea mult de lucruri, va ajunge să sufere excesiv”, concluzionează psihologul Stelian Chivu.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele