Cum deturnează autorităţile de la Galaţi sute de mii de euro în favoarea deputatului PSD Florin Pâslaru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Deputatul PSD Florin Pâslaru. Foto: Adevărul

Primăria Galaţi a cheltuit în 2015 peste 360.000 de euro ca să consolideze terenul pe care se află vila deputatului, iar Consiliul Judeţului îi sponsorizează lui Pâslaru, prin contracte "cu dedicaţie" (fără nicio procedură de licitaţie sau de selecţie), televiziunea pusă în slujba partidului.

Sforăriilor pe bani publici ale aleşilor noştri nu mai sunt chiar suprize pentru nimeni, însă, din când în când, apar la lumină „manevre” de o nesimţire fără limite, care arată că, de fapt, celor puşi să ne conducă destinele nu le pasă decât de propriile interese sau de cele ale partidului în solda cărora se află.

Că este aşa o arată, spre exemplu, faptul că preşedinte CJ Galaţi, medicul Nicolae Bacalbaşa (PSD), a plătit din banii instituţiei, în anul 2015, o sumă importantă (15.178 euro) – atenţie!  fără să se aplice nicio procedură legală de selecţie a ofertelor -  firmei private PAF Media SRL, aflată în proprietatea fiului şi soţiei deputatului PSD Florin Pâslaru.

În teorie, cei 15.000 de euro (echivalentul a 40 de salarii medii pe economie)  pe care CJ i-a virat amintitei firme private au avut ca scop, cităm din contract, „difuzarea în direct şi în reluare a şedinţelor CJG şi a unor emisiuni informative/mese rotunde la postul de televiziune TV Galaţi”, fără a se specifica însă timpi de emisie alocaţi, tarife sau condiţii legate de audienţă.

Menţionăm că PAF Media SRL (care-i are ca acţionari pe Ioan Alexandru Florin Pâslaru, fiul deputatului, şi pe Valerica Pâslaru, soţia parlamentarului) deţine licenţa de emisie a TV Galaţi, post cunoscut ca fiind în solda PSD.

Partea interesantă este că în anul 2015, când Consiliul Judeţului „a ales” (prin încredinţare directă!)  TV Galaţi pentru a se promova, televiziunea a avut o activitate extrem de restrânsă, având cifre de audienţă minuscule, cu mult sub cele ale altor posturi TV locale, cum ar fi DIGI sau VOX.

Date fiind informaţiile, este destul de clar că avem de-a face cu o contract „cu dedicaţie”, manevrat pe linie de partid, cu atât mai mult cu cât niciun alt post TV din Galaţi nu a primit cerere de ofertă din partea CJ Galaţi, fie şi numai pentru a compara tarifele.

Această situaţie ne determină să credem, pe bună dreptate, că suma amintită a fost pur şi simplu deturnată din bugetul public, în mod scandalos, pentru a satisface interesele de imagine ale PSD. Asta cu atât mai mult cu cât plăţi similare, tot fără licitaţie sau selecţie de oferte, s-au făcut şi în anii 2014 şi 2013.

Bizar este că această „sforărie” nu a fost detectată de Curtea de Conturi în anii trecuţi, aşa că ne rămâne decât să sperăm că la controlul execuţiei bugetare pe 2015 vinovaţii pentru această „sifonare” de bani vor fi puşi să plătească. Asta dacă nu cumva s-o sesiza, în sfârşit, DNA:

Familia Pâslaru este abonată la bani publici

Acesta nu este, de altfel, primul scandal legat de bani publici dirijaţi discreţionar către familia Pâslaru.
Deputatul a fost amendat de Justiţie (la sesizarea Agenţiei Naţionale pentru Integritate - ANI) în urmă cu câteva luni (după câţiva ani de hărţuieli juridice) deoarece s-a descoperit că Florin Pâslaru şi-a angajat fiul la cabinetul parlamentar, situaţie de incompatibilitate. Pedeapsa este una relativ blândă, dacă ţinem cont că, în alte cazuri similare, s-a ajuns la declarea incompatibilităţii cu funcţia publică şi la revocarea  mandatului.

Mai este de spus şi că PAF Media SRL (firma implicată în contractul scandalos cu CJ Galaţi) a intermediat în anii trecuţi banii publici pentru organizarea mai multor evenimente din oraş, în special sub mandatul primarului PSD Dumitru Nicolae.

Cu acest prilej cu care s-au născut numeroase controverse legate de o diferenţă flagrantă între onorariile declarate de artiştii contractaţi şi onorariile decontate din bugetul Primăriei. În unele cazuri, sumele plătite de Primărie, via PAF Media SRL, erau de câteva ori mai mari decât onorariile standard, afişate de artişti pe site-urile proprii.

Nu în ultimul rând, trebuie precizat că în 2015 Primăria Galaţi a investit cu prioritate 360.000 de euro pentru a consolida terenul pe care se află vila deputatului PSD. Niciun alt proprietar de pe strada unde se află vila parlamentarului nu a beneficiat de mărinimia autorităţilor, deşi starea terenului este identică la toate imobilele din zonă.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată