Cum arată noile refugii de 12.000 lei bucata din staţiile de tramvai din Galaţi: „Trei ţevi cruce, o bancă şi-un geam”

Adăposturile au fost contractate cu firma Metalgan Company SRL din Slatina judeţul Olt, societate profilată pe producţia şi vânzarea de mobilier urban. Printre clienţii amintitei firme se numără  peste 60 de primării de oraşe şi de comune din toată ţara.

Social-democratul Ionuţ Pucheanu, primarul municipiului Galaţi, se laudă pe Facebook că a izbutit să doteze staţiile de autobuz şi de tramvai din oraş cu refugii pentru călători.

„Lucrăm pentru amplasarea unor noi refugii moderne în staţiile de tramvai, după ce în staţiile de autobuz au fost deja montate astfel de adăposturi atât practice, cât şi estetice, cu panouri de afişare având toate informaţiile necesare privind orarele şi traseele. Este important pentru mine ca gălăţenii să dispună de condiţii civilizate în transportul public în comun”, scrie edilul pe pagina oficială de pe reţeaua de socializare amintită. 

De  fapt, însă, în teren nu-i chiar aşa un mare „belşug” de refugii. Până acum, s-au montat doar vreo 30 (cele mai recente pe străzile Frunzei, Gheorghe Asachi şi Oţelarilor) dintre cele 100 de refugii contractate cu Metalgan Company SRL din Slatina judeţul Olt, la un preţ total de 1.206.422 de lei (cu TVA), adică de aproximativ 12.000 lei bucata, în medie. Restul mai au de aşteptat ceva rectificări bugetare, licitaţii, contestaţii şi aşa mai departe.

În privinţa utilităţii, calităţii şi esteticii refugiile, comentariile gălăţenilor în spaţiul virtual (pe pagina primarului şi la numeroasele distribuiri ale postării) oscilează între laude cu strigături şi critici dure. La postarea inţială, cam două treimi dintre cei care au îndrăznit să comenteze apreciază demersul primăriei, în vreme ce ceilalţi observă, destul de timid, că „instalaţiile” din staţii par ca suprarealiste şi cam nefuncţionale.

De-abia le redistriburi se dezlănţuie „jihadul” (alimentat, evident, şi de adversarii politici ai primarului social-democrat), criticile devenind mai dure şi mai punctuale. În esenţă, cei mai mulţi consideră că preţul pentru o astfel de construcţie este mult prea mare pentru ceea ce oferă („Trei ţevi cruce, o bancă şi-un geam”, casă cităm unul dintre comentarii), iar imaginile par să le dea dreptate cârcotaşilor.

Nu de alta dar într-un astfel de refugiu de staţie nu încap mai mult de cinci oameni, care sunt protejaţi de soare doar vreun ceas pe la amiază (acoperişul este simbolic, adică foarte îngust, iar în rest este un geam din sticlă şi mult spaţiu deschis), iar în caz de ploaie este util doar dacă pică o burniţă liniştită, fără vânt. În rest, e cam jale şi cam multă inutilitate.

O veste bună ar fi că ţeava folosită la amintitele construcţii pare zdravănă, rezistentă, cu multe kilograme pe metru liniar. Şi cum refugiile sunt călcate (la propriu) periodic de băieţii cu maşini nervoase care fac „liniuţe” de noapte pe Oţelarilor, vestea pare bună şi pentru atelierele de tinichigerie auto.