Costuri exorbitante pentru reabilitarea termică a celor două creşe din Galaţi: un loc de cazare „înghite” 7.400 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Potrivit Primăriei Galaţi, clădirile în care funcţionează cele două creşe (care au în total 160 de locuri) şi vor fi reabilitate din punct de vedere termic, cu bani europeni, suma cheltuită în acest scop depăşind 1,2 milioane de euro.

Peste 160 de copii care sunt îngrijiţi la cele două creşe de stat din municipiul Galaţi vor beneficia de condiţii mai bune, după finalizarea reabilitării, modernizării şi creşterii a performanţei energetice a imobilelor, lucrări în valoare totală de peste 5,5 milioane de lei, finanţare europeană asigurată în proporţie de 98% prin Programului Operaţional Regional 2014 – 2020. Restul de doi la sută din valoarea lucrărilor este reprezentată de contribuţia financiară a Primăriei municipiului Galaţi.

Un calcul simplu arată că doar pentru reabilitarea termică a imobilelor respective, cheltuiala pentru fiecare loc disponibil în creşă ajunge la ameţitoarea sumă de 7.400 de euro. Practic, suma totală este echivalentul costurilor aferente construirii a 30 de apartamente noi cu câte două camere, situaţie care stârneşte controverse legate de modul cum a fost întocmit proiectul.

Pentru lucrările necesare Creşei nr. 1 (str. Lăcătuşilor nr.45, Cartier Micro 19), unde sunt îngrijiţi, zilnic, 90 de copii, se vor aloca 2,7 milioane lei, iar pentru Creşa nr. 36 (Str. Regimentul 11 Siret, Nr. 33 A), unde sunt îngrijiţi 77 de copii, bugetul alocat este de 2,8 milioane lei.

În afară de lucrările de termoizolaţie la acoperiş şi subsol şi înlocuirea tâmplăriei, lucrările vor presupune şi modernizarea spaţiilor construite şi date în folosinţă tocmai în anul 1974. Totodată, creşele vor fi dotate şi cu aparate moderne de aer condiţionat care vor permite menţinerea, în toate încăperile, a unui climat sănătos atât pe timp de vară cât şi pe timp de iarnă, urmând, de asemena, să fie montate şi panouri solare şi turbine eoliene pentru asigurarea unor surse de energie nepoluante şi ieftine care vor contribui la scăderea cheltuielilor cu încălzirea spaţiilor.

„Vă felicit cu ocazia acestor două noi proiecte şi sper să reuşiţi să implementaţi aceste proiecte într-un timp foarte scurt, mai scurt decât termenul oficial de finalizare (N.R.: 31 mai 2021). Municipalitatea Galaţi este foarte activă, în acest mandat, în privinţa atragerii de fonduri europene. Mă refer aici la cele 10 contracte, din care jumătate sunt în domeniul efecienţei energetice, ceea ce ne face să privim cu speranţă în viitor. Cu cât cheltuim mai puţini bani pe încălzirea sau răcirea clădirilor cu atât ne rămân mai mulţi bani pentru alte proiecte pentru care UE nu oferă finanţare”, a declarat Luminiţa Mihailov, şefa Agenţiei de Dezvoltare de Sud-Est.

Primarul Ionuţ Pucheanu a  mai reamintit şi de intenţia administraţiei publice locale de a construi (cu ajutorul unui proiect european) o nouă creşă în oraş, cu o capacitate de 200 de locuri, în condiţiile în care, de ani de zile, în municipiu nu există decât două creşe de stat, respectiv Creşa nr. 1 şi nr. 36.

Mai multe pentru tine:
Cât au ajuns să coste două nopți de cazare la pensiunea Andreei Esca, la începutul lunii martie. Nu oricine își permite
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani