Corupţie la Petrom. Un director din cadrul companiei, condamnat la trei ani de închisoare pentru luare de mită

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sentinţa a fost dată de judecătorii Tribunalului Galaţi, care au dispus însă suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Împreună cu Nicolae Gavrilescu, fostul director al diviziei teritoriale Moldova Sud din Petrom, a fost condamnat, cu acceaşi pedeapsă şi expertul imobiliar Ana Petre.

Procesul de corupţie care-l priveşte pe Nicolae Gavrilescu, fostul director al diviziei teritoriale Moldova Sud din Petrom, a ajuns la un prim verdict. La începutul acestei săptămâni, judecătorii Tribunalului Galaţi l-au condamnat pe Gavrilescu la trei ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

În acelaşi dosar, Ana Petre, expert în piaţa imobiliară, responsabilă cu înstrăinarea activelor secundare în cadrul SC Omv Petrom SA, a primit tot trei ani de închisoare, de asemenea cu suspendare.

Ambii inculpaţi au fost condamnaţi pentru luare de mită

Procurorii anticorupţie i-au acuzat pe cei doi că în perioada decembrie 2013 – mai 2014 au pretins 10.000 de euro mită, în mod direct, de la un martor denunţător.

Scopul plăţii şpăgii era ca imobilul (aflat în localitatea gălăţeană Slobozia Conachi), scos la vânzare de către Petrom, să fie tranzacţionat la un preţ subevaluat, cu mult sub valoarea lui reală. Ulterior,  inculpaţii urmau să mai primească o sumă neprecizată pentru furnizarea „la negru” a utilităţilor (apă, electricitate şi gaze)  pentru respectivul imobil.

„Discuţiile legate de bani au avut loc cu ocazia mai multor întâlniri între inculpaţi şi martorul – denunţător, inclusiv la restaurante situate pe raza municipiului Galaţi, unde nota de plată a fost achitată în două rânduri de către acesta din urmă”, se afirmă în rechizitoriul DNA.

Potrivit procurorilor, la sfârşitul anului 2013, societatea comercială administrată de denunţător şi-a manifestat intenţia de a cumpăra mai multe imobile aparţinând SC Petrom SA, punctul de lucru din comuna Slobozia Conachi, judeţul Galaţi, sens în care a luat legătura cu Petre Ana, acesta fiind persoana de contact din partea SC Petrom SA pentru astfel de contracte.

„Aceasta i-a relatat denunţătorului că îi poate aproba vânzarea imobilelor la preţul de 20.000 de euro, preţ oferit de către acesta şi situat sub cel cerut de SC Petrom SA, de 50.000 de euro, întrucât ea este persoana care înaintează documentaţia factorilor decizionali din cadrul SC Petrom SA şi întocmeşte referatul final pe care directorii societăţii îl vor semna, sugerând că este necesară şi cointeresarea directorului de zonă, Nicolae Gavrilescu”, susţin procurorii DNA.

Pe 27 mai 2014 Nicolae Gavrilescu a primit de la denunţător suma de 45.000 lei, cu titlu de mită, procurorii anticorupţie surprinzându-l în flagrant când primea banii. Judecătorii au dispus acum confiscarea banilor primiţi drept mită în folosul statului.

Gavrilescu a dat Petrom în judecată pentru concediere abuzivă

Interesant este că Nicolae Gavrilescu, care a fost concediat la scurtă vreme după ce a fost prins luând mită, nu s-a resemnat cu situaţia.

El a dat în judecată compania, sub pretextul că a fost concediat abuziv, înainte ca instanţa să se pronunţe în dosarul penal, motiv pentru care cere reangajarea şi daune materiale.
Procesul respectiv este, deocamdată, suspendat până la finalizarea (pe toate căile de atac) a procesului penal.

CITEŞTE ŞI:

Tupeu de director corupt. A dat în judecată Petrom pentru că l-a concediat după ce a fost prins de DNA luând şpagă

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model