Consiliul Local, pro şi contra acordării subvenţiilor pentru Transurb şi Apaterm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consiliul Local Galaţi

La viitoarea şedinţă CL, sunt de aşteptat discuţii aprinse pe marginea acestui subiect, având în vedere că o parte dintre consilieri s-au opus majorării taxelor şi impozitelor locale astfel încât bugetul să poată suporta astfel de cheltuieli

Unul dintre proiectele care urmează a fi dezbătut în următoarea şedinţă a Consiliului Local, programată pentru această săptămână, are ca obiect rectificarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli al municipalităţii.

Scopul acestei rectificări îl reprezintă acordarea de subvenţii societăţilor de interes local Transurb SA şi Apaterm SA.

Este de aşteptat ca votul consilierilor PDL să fie negativ întrucât, la ultima şedinţă a Consiliului, aceştia nu au fost de acord cu majorarea cu 5% a taxelor şi impozitelor locale pentru 2012.

În opinia consilierilor din partea Puterii, pentru echilibrarea bugetului este de preferat reducerea subvenţiilor care sunt alocate acestor societăţi.

Aşadar este de aşteptat ca acest punct al ordinii de zi să genereze schimburi de replici cu pronunţat caracter polemic.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați ar fi ucis cu cruzime copii și femei. Cum s-ar fi organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Horoscop 18 februarie. Pentru Balanțe urmează o perioadă grea, Peștii ar putea avea parte de lecții dure dacă repetă greșeli din trecut
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Narcisistă, psihopată, machiavelică? ”Te-am vrăjit și ești al meu”? Tactica bizară, subliminală cu care Meghan l-ar manipula non-stop pe Harry
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG