Consiliul Judeţului vrea să realizeze o groapă ecologică de gunoi pentru comunele gălăţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În şedinţa de vineri a Consiliului Judeţului (CJ) Galaţi s-a decis înfiinţarea Ecoserv - Asociaţie de Dezvoltare Intercomunitară - organism prin care se va încerca accesarea unor fonduri structurale destinate colectării deşeurilor din afara muncipiului Galaţi.

Asocierea este necesară în vederea obţinerii finanţării investiţiilor necesare pentru conformare, prin intermediul Programului Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013.


"Ecoserv are ca scop implementarea şi operarea unui sistem integrat de management al deşeurilor, eficient din punct de vedere ecologic şi conform cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniul gestiunii deşeurilor", se precizează în expunerea de motive care a stat la baza aprobării înfiinţării Ecoserv.


În acest sens, a fost desemnat Eugen Chebac, preşedintele Consiliului Judeţului Galaţi, ca reprezentant al instituţiei, în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Ecoserv.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA